Un drum spre Tlon

Decembrie 2, 2012 at 6:33 pm (Uncategorized) (, , , )

for my artist fellows

A Science Fiction essay

 

Una dintre idei ce mi-a aparut in minte inainte cu un an a fost despre Internet. „Caut Noul”, cum zicea Baudelaire. Sunt sigur ca aceasta nota pe care am scris-o intr-o seara de acum cateva zile si pe care acum o modific putin, nu va mai fi la fel cu aceea la care ma voi gandi alta data; insa cred ca esenta va ramane mereu aceeasi.

 

Orice creatie moderna isi are originea, in adancurile ei, in citit. Este adevarat ca ne inspiram din afara, dar nu e mai putin adevarat ca ceea ce este in afara noastra reprezentat prin publicitate, forme mestesugare si arhitecturale, care redau noutate esentialului, filme scurte sau „un pic mai lungi”, fotografie care prinde timpul in care traim, si la fel celelalte dar cu atat mai mult muzica si arhitectura ei, este ghidat de motorul unei masini a timpului: cuvantul. 

De fapt, toate acestea devin Instrumente ale ideilor sau viselor imaginate de oameni, instrumente indispensabile intr-o societate care isi doreste sa fie civilizata – pentru ca fiecare dintre noi are propriul sau mod de a creste (unii oameni devin ei insisi un “obiect” de arta); insa toate aceste reprezentari de idei, uneori complexe si foarte profunde, care ne schimba lumea sau cel putin modul in care o vedem, nu pot fi „criticate” (si pana la urma pastrate) decat prin cuvinte.  Inspiratia e acolo cand suntem noi insine in “lumea noastra” si nascocim ceva. Daca ceea ce nascocim are puterea de a slefui realitatea, atunci e ceva concret care poate fi abordat din multe puncte de vedere, tinzand catre universalitate. 

Sunt prea putini oameni, prea putini, inca, preocupati cu adevarat de ceea ce inseamna creatie, de ceea ce inseamna singura preocupare demna pe care o poate avea cu adevarat un om. multi si-ar dori, de fapt, sa creeze, dar nu au curajul de-a o face. Iar eu nu cunosc alta cale decat sa intalnesc oameni care m-ar putea ajuta sa caut resursele de care am nevoie pentru a ma putea preocupa mai departe de ideea care ma inconjoara. Sunt la inceput de drum, stiu, dar mereu am fost la inceput de drum. Cred ca nu e nimeni care sa se fi aflat la un moment dat in alta parte decat la inceput de drum, pentru ca drumul asta e atat de relativ si se schimba tot timpul si raman mereu lucruri de facut in continuare, insa stiu cu siguranta ca sunt oameni care aflandu-se inca la inceput sunt cu mult mult mai departe decat mine. Daca e ceva ce ma motiveaza sa tind spre creativitate, atunci aceasta e speranta ca se vor gasi si oportunitatile. Schopenhauer a zis bine ca oportunitatile te ajuta sa cresti. Cand nu am niciuna la care sa ma gandesc, nu pot sa ma simt decat.. provincial. 

Acum sa revin la scrierea mea.

Daca au existat poeti care au cantat despre mare, despre stanci (de care se izbeau corabiile ori sub acelea unde se intalneau iubiti), poeti care au cantat despre puterea oceanului, despre pamant si oameni, atunci de ce n-ar fi si cei care sa cante despre conexiunea la Internet? O mie si una de nopti infinite asteapta sa treaca pentru a fi povestite intr-o singura carte. Acestui Mare Text, care vrea sa fie al tuturor, ar putea sa i se dea sansa de a incepe a prinde forma unui site complex.. Deja s-a inceput de multa vreme prin Google, Youtube, Wikipedia, Twitter, Facebook, si mai sunt incercari precum Gutenberg.org, Google Culture, ori Europeana.eu, ori am mai vazut unul candva facut de cateva persoane din Olanda, in fine, dar acestea sunt incercari stramtorate de situatie, situatie ce ar putea fi schimbata. Ele asteapta si se indreapta catre altceva. Mentorship a fost si ea o incercare buna, dar poate vom mai discuta despre aceasta. Eu nu pot schimba intreaga lume, insa, ca fiecare dintre noi, pot face ceva pentru o comunitate mai mica de oameni decat lumea, asa cum un cetatean al lumii poate face ceva pentru comunitatea in care traieste, dar mai ales pentru cei care se afla in apropiere sau mai aproape de a fi in contact. Rasfoind asa site-uri, m-a fulgerat gandul ca deja se face o moda prin care sunt prezentate, un trend care iti arata ca daca e pe intelesul tau esti de-ai lor si nu mai ai motiv sa ridici pumnul, cel mult te lasa cu gura cascata o vreme. Sunt, mai degraba, incercari de a fi instrumente pentru arta, conectivitate la ceilalti, pentru a recupera un timp ce altminteri ar fi fost pierdut. O platforma nu e suficienta siesi, ori inca n-am ajuns la acea dezvoltare a Internetului incat un site sa fie de sine statator o lunga perioada de timp, de genul a macar un secol. Pana atunci este nevoie de om, care sa construiasca acest imperiu sau aceasta biblioteca.. Este este esentiala platforma, dar ea nu trebuie sa ramana doar un labirint care sa rataceasca cititorul, ci are nevoie de un bibliotecar care sa-l indrume. Oscar Wilde spune candva „the world is made by the singer for the dreamer”, si nu greseste nici de aceasta data.

       Daca nu se face o arhiva a ceea ce cream, nu putem ajuta pe aceia care nu pot crea singuri. Au existat timpuri cand erau creatori singulari, ca Eminescu, insa nu cred ca i-ar fi displacut si nici nu l-ar fi dezavantajat sa aiba mai mult contact cu cititorii. E un fel de alchimie a artei, ca sa-i spun asa, pentru ca grabeste procesul de transformare, de selectie, de dezvoltare al oamenilor. Avem nevoie de instrumente pentru a ne dezvolta, si acestea pot fi nu numai o racheta care sa te trimita pe luna, ci si un lucru pe atat de simplu ca o ceasca de ceai bauta la discutii inteligente intre prieteni facand din aceasta o arta a ceaiului, fapt ce a ajutat oameni obisnuiti din tari rasaritene sa reziste mai bine de un mileniu. Avem nevoie de o.. „ceremonie a site-ului”, daca ar fi sa exagerez un pic. Sa stam un pic de vorba seara in jurul focului. Iar in tot acest joc al discutiilor, creatiilor, intr-un cuvant al interactiunii, lasam spatiu incercarilor unor opere de arta (care nu trebuie sa fie doar scrisa, ci si pictata, sculptata, schitata, povestita, cantata, jucata, filmata, fotografiata – ca tot suntem pe chestii creative) , simbolurilor, zvonurilor, iar din toate acestea le vom selecta pentru arhiva pe cele esentiale, care raman si vor reprezenta timpul in care traim. Sa zicem un fel de alt Nobel Prize, numai ca la scara mult mai mica, dar plina de activitate. Un oras nou, virtual. Nu spun ca e usor, dar sunt constient ca vorbesc de lucruri foarte importante, cu responsabilitati poate mai mari decat ma pot astepta sa fie, incercand sa le explic prin intelesuri banale si inca stangace. Spun ca se merita incercat, iar lumea nu va avea decat de castigat din asta.

Pana acum am vorbit, deci, despre nevoia de a crea o platforma unei comunitati mici de oameni (sa zicem de aproximativ o suta de mii de oameni), o platforma care sa dureze in timp. Schita acestui site „miraculos” pe care mi-am facut-o cu ceva timp inainte si pe care nu stiu daca o pot cuprinde aici, pentru ca nu vreau sa va plictisesc inca de pe acum, o am desenata pe foaie si poate fi cu siguranta imbunatatita. Chiar daca e incompleta, nu inseamna ca nu poate fi completata si ca nu-i deocamdata cel putin suficienta. Ea cuprinde un spatiu virtual in care se reflecta cel real, cum ar fi interactivitatea noastra sociala cu ceilalti (asa cum s-a intamplat de exemplu la Grolsch Experiment Hotel anul acesta), ori institutii, organizatii si site-uri alese etc. Toate lucrurile de pe site vor urmari educatia in stilul lui Sir Ken Robinson, iar unde vor fi afaceri, atunci nu vom uita de Muhamad Yunnus. Nu ne limitam la ei, sunt doar exemple care cu riscul de a parea simple insiruiri, cel putin nu creeaza confuzie si imi scurteaza mie vorba. Avem nevoie de copilaria lui Mark Twain, de etica si generozitatea lui Stevenson, de experimentele de cunoastere ale lui Shakespeare, de epicul lui Kipling si curajul lui Borges. O mare de idei clasificate pe orizontala si verticala si multe dimensiuni, construiesc o structura plina de conexiuni. Legam stranse prietenii care intensifica si incurajeaza procesul altora noi.

Deci aceasta schita, al carei secret nu il pot dezvalui inca, ar putea fi, intamplator, tocmai platforma de care am vorbit atata. Mai ramane doar omul care sa selecteze pentru arhiva, cel care nu vrea sa fie neaparat critic, cel care va fi „bibliotecarul” si va aduna in jurul focului povestile unei noi mii si una de nopti.

Anunțuri

Legătură permanentă Lasă un comentariu