the flight and what is not easy

Martie 5, 2012 at 7:23 pm (Uncategorized)

I don’t want my mistakes to look smaller than they really are.

(Words are just words.

The Reality is much clearer than the words I have left.)

If I am still crying, I am crying because I didn’t knew she needed me to can help me.

Due to her I found where I really am.

To ask forgivness or to say thank you, without doing anything else, I don’t think that these have any value.

But I can ask her to forgive me and to accept my gratitude through all I am going to do and through nothing else, but through myself.

If you want to wear a new dress, you have to undress the old one.

I know that it will never be the same again. Maybe her friendship will never be as intense anymore. Maybe her friendship will never be at all. But, until then.. who knows?

I can fall anytime.

From now, I know that I am on the thinest edge of the knife and that I have to go further.

The-nagual-elias-and-the-second-chance

Legătură permanentă Lasă un comentariu

Omul care nu stia ca avea cancer

Februarie 17, 2012 at 4:59 pm (Uncategorized)

–>> Atat doar ca m-am simtit cam singur, in rest a fost ok. Poate ca nu stii cat de mult am suferit in aceste doua saptamani, cat de mult m-au durut ranile acestea invizibile. S-au extins pana si in dureri fizice, da, atat de mult m-au durut. Am crezut.. de fapt am sperat ca voi putea fi suficient de puternic sa indur ce nu puteam vindeca, insa am fost foarte aproape sa cedez. Zi de zi ma luptam cu mine insumi, cu gandurile mele, cu dorintele si sperantele, ma luptam pentru a ma salva, ma luptam alteori impotriva mea; noapte de noapte ma asteptau cosmaruri de care nu scapam decat dupa ce ma trezeam dimineata tarziu, dupa ore de somn in neliniste – si totusi acolo era locul unde ma puteam retrage dupa toate grijile zilei, acolo era locul unde lucrurile se intamplau si le puteam intelege, acolo era locul unde puteam sa ma mai conectez la gandurile celorlalti, la lume. Poate niciodata, din cate imi amintesc, nu am mai avut atat de multe cosmaruri intr-un timp atat de scurt. Dar dupa ce ma trezeam, eram mai linistit cu mult decat inainte sa pun capul pe perna si sa incerc sa dorm, zvarcolindu-ma de durere; in timpul zilei imi dadeam seama ca nu prea mai puteam face nimic, decat sa astept. Mintea nu prea mai imi functiona, iar inima.. aproape innebunise. Am incercat sa uit si sa o iau de la capat, dar timpul nu asteapta. Am avut, cred, depresie. Nu o singura data m-am gandit in acest timp la sinucidere.

Si, totusi, timpul e singurul pe care-l am pentru a ma vindeca, si, totusi, timpul e singurul care-mi lipseste si care nu ma asteapta. Nu vreau sa ma astepte. „[..] asa ca, ajuta-ma, Doamne..”, vorba lui Dickens.  <<–

Legătură permanentă Lasă un comentariu

Teoria clasei fara griji sau de lux si social business

Noiembrie 27, 2011 at 3:46 am (Uncategorized, voluntari/at) (, , , , , , )

.
„- .. Detine o biblioteca persona..
– Cum? Sa i se taie capul!
– Stapane al tuturor, dar toata lumea are o biblioteca personala..
– Cum? Sa i se taie capul! „
(din povestea Ilipili in Tara lui Alice)
.
    Cautam niste informatii mai matematice pe net, apoi mi-am adus aminte ca vroiam sa caut mai demult si despre Muhhamad Yunus, un profesor bangladez. Ii stiam ideea, pe scurt si pe larg, dar nu ii stiam cartile. Asa ca am gasit momentul oportun sa o fac acum. Mi-a luat cateva ore cautarile, dar s-au meritat.
   Pentru cei interesati de economie, antreprenoriat, educatie, proiecte sociale, pot cauta sa inteleaga si ce e acest social business pe care il promoveaza Muhammad Yunus. Nu acum neaparat, dar cand aveti timp e binevenit, caci pe viitor, mai curand sau mai tarziu, acest social business va avea un efect la fel de larg raspandit ca si voluntariatul. Ii vor sta in cale multe ziduri .. iluzorii.
   Cei care sunteti la o facultate, master, doctorat, ori va ganditi sa fiti pe viitor la vreuna din astea, pe o tema care atinge cele de mai sus, puteti sa va interesati pentru a aduce in discutie subiectul chiar la teza de licenta, dizertatie etc.
Veti putea folosi lucrarea ca un bun proiect pentru mai tarziu. Bineinteles, va fi o lupta scoasa la iveala intre cei care cauta doar profit si ceilalti, oamenii obisnuiti. Asa ca tot ce va asumati o faceti pe riscul vostru (putin, as zice eu, nu mult), ma refer de exemplu in ceea ce priveste gradul de angajabilitate. Dar sunteti potriviti pentru asta, nu? Caci ce altceva cautati la mine pe blog?
   Am aflat ca din 2003 incoace tipu a scris trei carti. Eu n-am reusit sa-i descarc (shh, sa nu mai spuneti la nimeni) decat doua din ele. Nu le pot atasa aici. Din pacate, pentru cei care se descurca mai greu cu limba engleza, sunt in engleza. In Romania a fost publicata o singura carte, numita Dezvoltarea afacerilor sociale. Nici pe asta n-am gasit-o in format electronic. 😛
   Un filmulet scurt si bun (netradus decat in engleza) il gasiti aici. Site-ul e o alta poveste, despre care inca nu stiu suficient de multe. As vorbi si despre site cate ceva, dar apoi devine prea greu de citit mail-ul. Il descoperiti siguri. (Tot facut de ei mai aveti si human urban, luat mai mult ca pe o viziune aproape utopica. Cei cu care am fost in Anglia pentru o experienta a unui proiect de tineret pe mediu, inainte cu cativa ani, isi pot da seama usor despre ce e vorba.) Francezii se pare ca sunt primii de pe aici de pe la noi care accepta cate putin ideea de social business. Apoi or sa urmeze desigur Englezii, cu zecile lor de mii de organizatii de caritate care stau la pamant cu situatia financiara si care, taras-grapis, poate vor gasi o solutie pana la urma.
   Asadar, un al doilea video, dar mult mai lung si filmat destul de prost, suficient totusi cat sa puteti urmari. Aproape ca si cum ati fi prezenti la intalnire.:D
   Un fel de concurs de proiecte social business il gasiti pe facebook. Poate nu se ofera granturi la prea multe proiecte, de aceea cred ca deocamdata e ceva destul de mic, un inceput. Cam astea au fost cautarile mele, fara indoiala, destul de modeste.
   Si cam atat cu profu Yunus. M-am gandit totusi ca ideea unui business foarte interesant si fara profit apare undeva mult mai inainte, cu 112 ani inaintea noastra, pe cand a aparut Teoria clasei fara griji/de lux, de Thorstein Veblen. Cartea tradusa in romana e foarte scumpa, se vinde numai celor cu bani :)) . O, nu, nu am citit inca aceasta carte, pentru ca atunci cand am vrut sa o copiez, am stricat cartusul fratelui meu de la imprimanta si acum nu mai am la cine. Oricum, credeti-ma pe cuvant, e o carte buna si nu putea fi mai potrivita altundeva decat adusa la subiectul din articolul acesta.

Sper sa va fi placut lectura aceasta care, pesemne, si voi, o veti uita curand.

Legătură permanentă Lasă un comentariu

cel ce se opreste din visat cade

Octombrie 29, 2011 at 4:42 pm (Uncategorized)

poveste

A inceput sa scrie aceasta poveste dupa aflarea unei vesti de care aproape ca nu-i venea sa creada. Aproape ca era sa cada. Totul s-a petrecut, ori, cum vom afla din talcul acestei povestiri, nu s-a petrecut niciodata odata cu inceperea toamnei, cand, un prieten al acestui povestitor de care vorbim, se pregatea sa plece in Grecia. Personajul nostru povestitor a inceput sa se apropie de prietenul sau tot ceva mai mult odata cu apropierea zilei de plecare a acestuia, asa  cum se obisnuieste intre prieteni, sa se apropie mai mult unul de altul cand e vorba sa se desparta. Din imprudenta sau teama, cel ce avea sa devina cetatean grec l-a sfatuit pe cel care ne-a spus povestea sa sa mearga si el acolo si, acesta, din naivitate sau din speranta, a acceptat sa se mai gandeasca la asta. Trebuia sa-si insuseasca greceasca, sa dea un examen special care sa-i recunoasca insusirea, si apoi sa se ocupe de gasirea a ceva de munca pentru a se putea stabili acolo. A alternat in primele doua saptamani invatarea limbii cu alegerea unei munci pe care sa o poata practica, reusind sa-si gaseasca mai multe decat se astepta si sa-si faca si un plan pentru invatat. I-au mai trebuit cam inca vreo cateva zile in privinta muncii, alegand in cele din urma sa se faca ghid al unei galerii de arta din Atena, caci numai acolo ii statea gandul. Acum mai ramanea doar sa se ocupe de scrierea unei scrisori pentru a o trimite in cateva locuri si sa astepte raspuns. Ia luat ceva timp sa deprinda limba pentru a putea formula o scrisoare aparent simpla, dar cu multe intelesuri si detalii din viata si motivatia acestuia. Primele zile aproape ca nu a putut sa scrie nimic, incercand doar sa-si aminteasca cele mai importante lucruri prin care a trecut de-=a lungul vietii, pentru a putea judeca mai corect lucrurile si de ce vroia el sa plece. Uneori, stand inchis in casa si gandindu-se, isi pierduse speranta, insa, cineva a batut atat de tare in usa incat l-a speriat un pic, atat de afundat era in gandurile sale. Era postasul. Foarte bucuros a fost cand a aflat ca are o scrisoare din Grecia. Era prietenul sau care ii povestea cum e pe acolo, cum se descurca si toate celelalte lucruri pe care si le scriu prietenii. S-a pus numaidecat pe treaba si a inceput sa-si scrie gandurile pe foaie. Isi amintea de vremurile sale cand era inca la scoala si se inscrisese la un club de literatura, primul club din orasul sau care mai tarziu avea sa se afirme, caci grupul se legase strans si credeau in micile lor idealuri pe care le considerau a fi cele mai bune lucruri pe care le puteau face in acele momente ale vietii; si asa si era, pasiunea lor sincera ajutandu-i sa se descopere mai mult pe ei, sa incerce si sa vada singuri ce e mai bun si ce e mai rau intr-o societate. In sfarsit, erau experiente pline de viata, chiar daca nu se pricepeau a face cel mai bine lucrurile pe care le faceau, nu asta era important. Si au trecut ani in sir asa,  lucrurile schimbndu-se intre timp, unii plecand si altii venind, unii ramanand, altii renuntand. Pana la urma, grupul nu a mai putut rezista. Toate aceste amintiri erau pline de invataturi, daca stiai cum sa le privesti. Si asa isi scria el povestea vietii lui cu de-amanuntul, dar tot neputand sa nu sara peste celel mai multe dintre experientele sale. Trebuia sa se limiteze la cele mai importante si, pe deasupra, sa le prinda si intr=o forma care nu le schimbe, de fiecare daca cand le copia si le modifica, intelesul. Si-a amintit si de experienta de o luna din Piata Romanilor, din capitala, pe care a trait-o cu cativa dintre prietenii care-i mai ramasesera. Ar fi mult chiar si pentru noi sa o relatam aici, dar cred ca putem extrage cateva dintre ideile sale. Grupul sau de cativa prieteni a plecat pentru a se intalni la centrul unui alt club cu alte cateva grupuri de prieteni din tara. Acolo, au dezbatut cateva probleme legate de comunitatile in care traiesc fiecare, din punct de vedere istoric, economic si social, dar, uneori, nu se putea sa nu se recurga direct la filosofie, cu tendinte atat cat vedeau ca le este ingaduit mereu spre general, spre cultura. Asa au ajuns sa se cunoasca unii pe altii si sa isi poata descoperi dupa cateva zile, putin cate putin, motivul pentru care se intalnisera. Motivul il aveau dinainte, in mod personal, stabilit, insa tocmai pentru a-ti putea urma scopul, nu trebuia inlaturat tocmai acum, cand erau mai aproape de urmarea lui. Devenind parca dintr-o data alti oameni, mai reali, mai ei insisi, isi dadeau seama ca parca pana atunci doar ar fi visat si nu ar fi trait cu adevarat. Incepusera apoi, mai ales mai pe timp de noapte, sa-si aminteasca de vremuri din copilarie. Si le aminteau cu atata claritate, caci puteau judeca acum corect lucrurile prin care au trecut, ce i-a facut sa aleaga cele pe care le-au ales si care i-au indrumat pe acele drumuri, unde au gresit, unde si-au oprit progresul. Si inlaturand astfel toate umbrele din adancul gandurilor, au inceput sa fie creativi, fara sa mai aiba nevoie de creativitate. Puteau comunica prin cateva cuvinte, caci contineau in ele tot ce era nevoie pentru a-si exprima intreaga incarcatura emotionala din spatele lor. Pareau ca nu se mai osteneau degeaba; puneau pret pe tacere, dar nu intr-un mod monoton, ci dimpotriva, cum nu se putea mai stralucitor, mai plin de viata. Cred ca ne-a lasat cu astea destule informatii despre cateva dintre experientele sale cat sa ne dam seama la ce fel de amintiri reflecta el si isi lua notite inainte de a compune scrisoarea. Vroia s-o faca, bineinteles, cu o anume obiectivitate, cautand cuvintele potrivite asa incat nici sa-si sacrifice mica intelepciune doar pentru a fi complet obiectiv. Se gandea chiar ca ar putea scrie o carte pe seama lor, dar a lasat gandul acesta sa se manifeste pentru mai tarziu, cand i-ar fi putut ingadui timpul. Bucuros dupa o saptamana intreaga, aproape si jumatate, de scris, a trecut sa se intereseze de partea financiara de care mai dispunea. I-ar fi trebuit un imprumut si nu stia cum sa faca rost de el. A epuizat a doua zi toate sursele pe care le avea, nu a gasit nicio cale, decat tot mai mult timp sa astepte, sa se pregateasca pe un alt domeniu, ca, cine stie, poate o sa aibe noroc. Si timpul nu l-a mai putut astepta. Isi amintea ca tot ce facuse in ultima luna a fost sa-si aminteasca de cunoasterea pe care o deprinsese din experienta si ca nu facuse nimic mai mult de atat. Si totusi era ceva magic in asta, asa ca a inceput sa-si aminteasca si sa continue sa scrie despre cunoasterea din experientele lunii trecute. Caci si-a dat seama ca cel ce se opreste din visat cade.

Legătură permanentă Lasă un comentariu

Cu timpul ..

Martie 19, 2011 at 9:56 pm (Uncategorized)

Probabil e singura confesiune pe care o fac pe facebook in mod direct, daca ceea ce am inceput sa relatez imi va justifica anii. Daca ar fi sa aleg o singura pagina, plina de metafore banale, profund filosofice, care pot fi discutate si traite pe bucati in fiecare zi; daca ar fi sa aleg o singura pagina citita si recitita in 4 ani care au trecut de curand si dupa care incep sa simt o reintoarcere la trecut, ca si cum din momentul in care ies seara afara din casa respir aerul pe care l-am respirat atunci, dar si acum, si il intalnesc pe acel Iliuta in intunericul razbit de luminile din spatele blocului; cuvinte care m-au calauzit atata cat le-am lasat eu sa o faca, dar si fara voia mea lucrand pe ascuns pe cealalta fata a memoriei; daca ar fi sa aleg una, poate singura, as alege-o fara regret. Voi relua un rand, care imi va justifica si el, la randul sau, aceasta confesiune: „Cu timpul intelegi ca daca ai ranit grav un prieten, e foarte probabil ca niciodata prietenia lui nu va mai fi la aceeasi intensitate.” Unele lucruri ne ofera sansa de a le trai daca sunt tinute ascuns si spuse mai tarziu, dar pe celelalte le spun mai bine acum pentru mai tarziu, decat sa le las pe mai tarziu pentru niciodata.

Cu timpul…(Jorges Luis Borges)

„Cele mai frumoase lucruri sunt cele pe care nu incercam sa le posedam-ci le vedem zburand libere-caci asa observam in ele propria noastra frumusete…cu timpul!”

Comentariu prin anonim — iunie 5, 2007

Legătură permanentă Lasă un comentariu

Josephine

Februarie 15, 2011 at 10:49 pm (Uncategorized)

Primele bloguri/jurnale pe care le-am citit, mi-au oferit sansa uneia dintre aventuri. Poate ca era si o cale de socializare prin comentarii, dar nicio socializare nu e mai buna decat a sta alaturi de o alta fiinta omeneasca. Ceea ce se scrie, trebuie sa dauinuie dincolo de timp si de spatiu, altfel nu-si are rost; ceea ce se scrie, trebuie sa ne uneasca in timp si spatiu, altfel nu-si are rost. Timpul, sa ne foloseasca.

Eu nu pot sa inteleg de ce copiez descrierea unui vis al celui pe care vroiam sa-l cunosc candva altfel decat ca pe blogul unde mai scria cate ceva, sa-l intalnesc pentru a-mi povesti si altfel aceasta experienta:

„Josephine

Cativa prieteni se intreaba ce e cu obsesia mea fata de Josephine, si mai ales cine este Josephine. Ei bine, Josephine nu exista, sau cel putin asa cred eu. Josephine este numele unei femei care imi apare in vis de cand eram foarte mic. Cred ca de prin clasa a 3-a sau a-4-a. Oricum, stiu ca nu pot sa scap de visul asta. Nu stiu ce reprezinta, cine este, ce vrea, dar imi apare in vis numai atunci cand am probleme si, intr-un fel, imi da solutia pentru a scapa de acele probleme. Stiu ca este ciudat. Este chiar foarte ciudat sa visezi o femeie care iti da solutia problemelor. Sa revenim. Mi-a aparut pentru prima data prin clasa a-3-a cred, nu sunt sigur, atunci cand aveam probleme cu niste tigani din cartier. Iar din acel moment visul s-a repetat de fiecare data cand aveam probeleme. De fiecare data chipul acela bland, ochii albastri si un par blond superb (a se lua la cunostinta, nu imi plac persoanele blonde, deci e culmea). Persoanele care ma cunosc, stiu ca de fiecare data cand intru intr-o padure am un deja-vu foarte puternic. Ei bine, in fiecare vis in care imi apare acea Josephine, sunt in mijlocul unei paduri, noaptea. Poate ca de la asta mi se trage acel deja-vu. Deja-vu-urile devenisera atat de puternice incat, pentru cateva minute nu eram in realitatea curenta, parca eram in alt timp.

Unele persoane mi-au zis ca Josephine este ingerul meu pazitor, altii mi-au zis ca este materializarea sufletului meu, etc. Sincer nu prea imi vine sa cred aceste lucruri, dar exista un mare poate la orice. Nu? Asa, sa revenim. Momentul culminant a fost aseara. Acelasi vis, aceeasi Josephine, aceeasi padure intunecata, aceeasi luna rosie pe cer. Doar ca, nu eram singur in acea padure. Asta m-a facut sa fiu nelinistit. Nu stiam cine erau ceilalti de pe langa mine, nu stiam ce vor, si de ce sunt acolo. Ca de obicei, Josephine apare, se apropie de mine si imi zice : ‘Visul ti se va indeplini, ai rabdare si tot ceea ce ai dorit va veni.’ (Aproximativ ce a zis; nu mai tin minte exact.) Problema este ca dorinta mea este sa o intalnesc pe Josephine – si sa stiu cine este…. dar asta implica o problema. Daca ea este un personaj din visul meu, cum pot sa o intalnesc? Si dintr-o data eram din nou singur in acea padure. Eu credeam ca visul s-a terminat, si ca in curand alarma de la telefon va suna sa plec la facultate. Dar nu asa au decurs lucrurile. Un lup se apropie de mine si se aseaza la picioarele mele. Era incredibil de frumos. Am vrut sa il ating dar Josephine se arata si imi sopteste urmatoarele lucruri: ‘Ceea ce vrei sa fii, nu poti deveni. Ceea ce esti, este deja la picioarele tale. Trebuie doar sa atingi.’ In momentul urmator alarma suna si ma trezesc cu un mare regret in inima ca nu am mai stat in acea padure.

Stiu ca este foarte ciudat tot ceea ce am scris, si probabil doar 1% din cei care vor citi vor crede ce am zis. Sincer, si mie mi se pare ciudat si greu de crezut, deci va inteleg.”

Legătură permanentă Lasă un comentariu

Cele doua sabii de la Montana Rosie

Ianuarie 18, 2011 at 8:31 pm (scrisoare)

Si zis-a lor: sunt de-ajuns.”

 

Cu sudori scaldate-n sange,
Vine,-l fura,-un hot si fuge!
(Cat efort ca sa-l poti strange!)

Frate, unde se ajunge?
Lasand auru-n pamant,
nu ne este mult mai sfant?

Legătură permanentă Lasă un comentariu

poate un haiku din evanghelie apocrifa

Ianuarie 11, 2011 at 4:49 pm (cantec)

Nimic nu e nou sub soare.
Zapada s-a topit.
Luna am vazut-o pentru intaia oara.

Legătură permanentă Lasă un comentariu

2010 in review

Ianuarie 3, 2011 at 9:03 pm (Uncategorized)

The stats helper monkeys at WordPress.com mulled over how this blog did in 2010, and here’s a high level summary of its overall blog health:

Healthy blog!

The Blog-Health-o-Meter™ reads Minty-Fresh™.

Crunchy numbers

Featured image

A Boeing 747-400 passenger jet can hold 416 passengers. This blog was viewed about 1,900 times in 2010. That’s about 5 full 747s.

 

In 2010, there were 3 new posts, growing the total archive of this blog to 20 posts. There was 1 picture uploaded, taking a total of 1mb.

The busiest day of the year was June 18th with 30 views. The most popular post that day was things must pass.

Where did they come from?

The top referring sites in 2010 were facebook.com, cafeavecsourire.wordpress.com, ammelie.wordpress.com, iubirevsindiferenta.blogspot.com, and theshapeoflife.wordpress.com.

Some visitors came searching, mostly for insula socotra, picatura de apa, picaturi de apa, picatura, and insula socotra, yemen.

Attractions in 2010

These are the posts and pages that got the most views in 2010.

1

things must pass March 2009

2

dorinta si-ntristare August 2008
3 comments

3

Din departări umila dragoste oarbă pălită-n noapte June 2008
11 comments

4

ultima zi a primei luni e 31 martie March 2008

5

doar eu cu mine March 2008
2 comments

Legătură permanentă Lasă un comentariu

bani vs. prieteni

Mai 16, 2010 at 6:48 pm (Uncategorized)

Gasiti povestea aceasta pe blogul lui Paulo Coelho, publicata pe o data aproximativa de 17 mai 2010:

Un om bate la usa prietenului sau pentru a-i cere un ajutor in bani. Prietenul vede ca nu are cat ii cere, dar se imprumuta la vecini. Dupa ce pleaca primul prieten, nevasta celui de-al doilea il gaseste pe acesta plangand. „De ce plangi, il intreaba ea, plangi pentru ca nu ai cu ce plati inapoi vecinilor?”. „Nu, raspunde el, plang pentru ca e un prieten pe care il plac foarte mult si a trebuit sa vina sa bata la usa, ca sa stiu ca este in nevoie”.

Intr-un volum mic scris de Arthur Schopenhauer, intitulat Viata, Amorul si Moartea, gasiti in josul paginii cu nr-ul 31, in traducere romaneasca, urmatoarea fraza:

„Iti pierzi usor un prieten, dandu-i bani, decat daca nu-i dai. Acela care nu-l recunoaste pe drac decat dupa coarnele sale, ori pe nebun dupa clopotei, va fi adesea sub biciul lor.”

Stiu ca Paulo Coleho ne incurajeaza sa facem mici lucruri pentru cei apropiati noua, ca de exemplu sa dam telefon celui care se simte singur, o mica suma de bani celui in nevoie, si oricare alte lucruri ce pot crea o stare de bine – sau uneori chiar schimba viata cuiva (atat timp cat ne simtim confortabil si nu avem nimic de pierdut). Totusi, sa nu dam deoparte nici subtilitatea lui Schopenhauer in privinta prietenie si a banilor.

Acum, daca va luati exemplu un prieten bun sau doi, voi ce credeti ca ar trebui sa facem daca ne-am afla intr-una din cele doua situatii ?

Legătură permanentă Lasă un comentariu

« Previous page · Next page »