Teoria clasei fara griji sau de lux si social business

Noiembrie 27, 2011 at 3:46 am (Uncategorized, voluntari/at) (, , , , , , )

.
„- .. Detine o biblioteca persona..
– Cum? Sa i se taie capul!
– Stapane al tuturor, dar toata lumea are o biblioteca personala..
– Cum? Sa i se taie capul! „
(din povestea Ilipili in Tara lui Alice)
.
    Cautam niste informatii mai matematice pe net, apoi mi-am adus aminte ca vroiam sa caut mai demult si despre Muhhamad Yunus, un profesor bangladez. Ii stiam ideea, pe scurt si pe larg, dar nu ii stiam cartile. Asa ca am gasit momentul oportun sa o fac acum. Mi-a luat cateva ore cautarile, dar s-au meritat.
   Pentru cei interesati de economie, antreprenoriat, educatie, proiecte sociale, pot cauta sa inteleaga si ce e acest social business pe care il promoveaza Muhammad Yunus. Nu acum neaparat, dar cand aveti timp e binevenit, caci pe viitor, mai curand sau mai tarziu, acest social business va avea un efect la fel de larg raspandit ca si voluntariatul. Ii vor sta in cale multe ziduri .. iluzorii.
   Cei care sunteti la o facultate, master, doctorat, ori va ganditi sa fiti pe viitor la vreuna din astea, pe o tema care atinge cele de mai sus, puteti sa va interesati pentru a aduce in discutie subiectul chiar la teza de licenta, dizertatie etc.
Veti putea folosi lucrarea ca un bun proiect pentru mai tarziu. Bineinteles, va fi o lupta scoasa la iveala intre cei care cauta doar profit si ceilalti, oamenii obisnuiti. Asa ca tot ce va asumati o faceti pe riscul vostru (putin, as zice eu, nu mult), ma refer de exemplu in ceea ce priveste gradul de angajabilitate. Dar sunteti potriviti pentru asta, nu? Caci ce altceva cautati la mine pe blog?
   Am aflat ca din 2003 incoace tipu a scris trei carti. Eu n-am reusit sa-i descarc (shh, sa nu mai spuneti la nimeni) decat doua din ele. Nu le pot atasa aici. Din pacate, pentru cei care se descurca mai greu cu limba engleza, sunt in engleza. In Romania a fost publicata o singura carte, numita Dezvoltarea afacerilor sociale. Nici pe asta n-am gasit-o in format electronic. 😛
   Un filmulet scurt si bun (netradus decat in engleza) il gasiti aici. Site-ul e o alta poveste, despre care inca nu stiu suficient de multe. As vorbi si despre site cate ceva, dar apoi devine prea greu de citit mail-ul. Il descoperiti siguri. (Tot facut de ei mai aveti si human urban, luat mai mult ca pe o viziune aproape utopica. Cei cu care am fost in Anglia pentru o experienta a unui proiect de tineret pe mediu, inainte cu cativa ani, isi pot da seama usor despre ce e vorba.) Francezii se pare ca sunt primii de pe aici de pe la noi care accepta cate putin ideea de social business. Apoi or sa urmeze desigur Englezii, cu zecile lor de mii de organizatii de caritate care stau la pamant cu situatia financiara si care, taras-grapis, poate vor gasi o solutie pana la urma.
   Asadar, un al doilea video, dar mult mai lung si filmat destul de prost, suficient totusi cat sa puteti urmari. Aproape ca si cum ati fi prezenti la intalnire.:D
   Un fel de concurs de proiecte social business il gasiti pe facebook. Poate nu se ofera granturi la prea multe proiecte, de aceea cred ca deocamdata e ceva destul de mic, un inceput. Cam astea au fost cautarile mele, fara indoiala, destul de modeste.
   Si cam atat cu profu Yunus. M-am gandit totusi ca ideea unui business foarte interesant si fara profit apare undeva mult mai inainte, cu 112 ani inaintea noastra, pe cand a aparut Teoria clasei fara griji/de lux, de Thorstein Veblen. Cartea tradusa in romana e foarte scumpa, se vinde numai celor cu bani :)) . O, nu, nu am citit inca aceasta carte, pentru ca atunci cand am vrut sa o copiez, am stricat cartusul fratelui meu de la imprimanta si acum nu mai am la cine. Oricum, credeti-ma pe cuvant, e o carte buna si nu putea fi mai potrivita altundeva decat adusa la subiectul din articolul acesta.

Sper sa va fi placut lectura aceasta care, pesemne, si voi, o veti uita curand.

Legătură permanentă Lasă un comentariu

cel ce se opreste din visat cade

Octombrie 29, 2011 at 4:42 pm (Uncategorized)

poveste

A inceput sa scrie aceasta poveste dupa aflarea unei vesti de care aproape ca nu-i venea sa creada. Aproape ca era sa cada. Totul s-a petrecut, ori, cum vom afla din talcul acestei povestiri, nu s-a petrecut niciodata odata cu inceperea toamnei, cand, un prieten al acestui povestitor de care vorbim, se pregatea sa plece in Grecia. Personajul nostru povestitor a inceput sa se apropie de prietenul sau tot ceva mai mult odata cu apropierea zilei de plecare a acestuia, asa  cum se obisnuieste intre prieteni, sa se apropie mai mult unul de altul cand e vorba sa se desparta. Din imprudenta sau teama, cel ce avea sa devina cetatean grec l-a sfatuit pe cel care ne-a spus povestea sa sa mearga si el acolo si, acesta, din naivitate sau din speranta, a acceptat sa se mai gandeasca la asta. Trebuia sa-si insuseasca greceasca, sa dea un examen special care sa-i recunoasca insusirea, si apoi sa se ocupe de gasirea a ceva de munca pentru a se putea stabili acolo. A alternat in primele doua saptamani invatarea limbii cu alegerea unei munci pe care sa o poata practica, reusind sa-si gaseasca mai multe decat se astepta si sa-si faca si un plan pentru invatat. I-au mai trebuit cam inca vreo cateva zile in privinta muncii, alegand in cele din urma sa se faca ghid al unei galerii de arta din Atena, caci numai acolo ii statea gandul. Acum mai ramanea doar sa se ocupe de scrierea unei scrisori pentru a o trimite in cateva locuri si sa astepte raspuns. Ia luat ceva timp sa deprinda limba pentru a putea formula o scrisoare aparent simpla, dar cu multe intelesuri si detalii din viata si motivatia acestuia. Primele zile aproape ca nu a putut sa scrie nimic, incercand doar sa-si aminteasca cele mai importante lucruri prin care a trecut de-=a lungul vietii, pentru a putea judeca mai corect lucrurile si de ce vroia el sa plece. Uneori, stand inchis in casa si gandindu-se, isi pierduse speranta, insa, cineva a batut atat de tare in usa incat l-a speriat un pic, atat de afundat era in gandurile sale. Era postasul. Foarte bucuros a fost cand a aflat ca are o scrisoare din Grecia. Era prietenul sau care ii povestea cum e pe acolo, cum se descurca si toate celelalte lucruri pe care si le scriu prietenii. S-a pus numaidecat pe treaba si a inceput sa-si scrie gandurile pe foaie. Isi amintea de vremurile sale cand era inca la scoala si se inscrisese la un club de literatura, primul club din orasul sau care mai tarziu avea sa se afirme, caci grupul se legase strans si credeau in micile lor idealuri pe care le considerau a fi cele mai bune lucruri pe care le puteau face in acele momente ale vietii; si asa si era, pasiunea lor sincera ajutandu-i sa se descopere mai mult pe ei, sa incerce si sa vada singuri ce e mai bun si ce e mai rau intr-o societate. In sfarsit, erau experiente pline de viata, chiar daca nu se pricepeau a face cel mai bine lucrurile pe care le faceau, nu asta era important. Si au trecut ani in sir asa,  lucrurile schimbndu-se intre timp, unii plecand si altii venind, unii ramanand, altii renuntand. Pana la urma, grupul nu a mai putut rezista. Toate aceste amintiri erau pline de invataturi, daca stiai cum sa le privesti. Si asa isi scria el povestea vietii lui cu de-amanuntul, dar tot neputand sa nu sara peste celel mai multe dintre experientele sale. Trebuia sa se limiteze la cele mai importante si, pe deasupra, sa le prinda si intr=o forma care nu le schimbe, de fiecare daca cand le copia si le modifica, intelesul. Si-a amintit si de experienta de o luna din Piata Romanilor, din capitala, pe care a trait-o cu cativa dintre prietenii care-i mai ramasesera. Ar fi mult chiar si pentru noi sa o relatam aici, dar cred ca putem extrage cateva dintre ideile sale. Grupul sau de cativa prieteni a plecat pentru a se intalni la centrul unui alt club cu alte cateva grupuri de prieteni din tara. Acolo, au dezbatut cateva probleme legate de comunitatile in care traiesc fiecare, din punct de vedere istoric, economic si social, dar, uneori, nu se putea sa nu se recurga direct la filosofie, cu tendinte atat cat vedeau ca le este ingaduit mereu spre general, spre cultura. Asa au ajuns sa se cunoasca unii pe altii si sa isi poata descoperi dupa cateva zile, putin cate putin, motivul pentru care se intalnisera. Motivul il aveau dinainte, in mod personal, stabilit, insa tocmai pentru a-ti putea urma scopul, nu trebuia inlaturat tocmai acum, cand erau mai aproape de urmarea lui. Devenind parca dintr-o data alti oameni, mai reali, mai ei insisi, isi dadeau seama ca parca pana atunci doar ar fi visat si nu ar fi trait cu adevarat. Incepusera apoi, mai ales mai pe timp de noapte, sa-si aminteasca de vremuri din copilarie. Si le aminteau cu atata claritate, caci puteau judeca acum corect lucrurile prin care au trecut, ce i-a facut sa aleaga cele pe care le-au ales si care i-au indrumat pe acele drumuri, unde au gresit, unde si-au oprit progresul. Si inlaturand astfel toate umbrele din adancul gandurilor, au inceput sa fie creativi, fara sa mai aiba nevoie de creativitate. Puteau comunica prin cateva cuvinte, caci contineau in ele tot ce era nevoie pentru a-si exprima intreaga incarcatura emotionala din spatele lor. Pareau ca nu se mai osteneau degeaba; puneau pret pe tacere, dar nu intr-un mod monoton, ci dimpotriva, cum nu se putea mai stralucitor, mai plin de viata. Cred ca ne-a lasat cu astea destule informatii despre cateva dintre experientele sale cat sa ne dam seama la ce fel de amintiri reflecta el si isi lua notite inainte de a compune scrisoarea. Vroia s-o faca, bineinteles, cu o anume obiectivitate, cautand cuvintele potrivite asa incat nici sa-si sacrifice mica intelepciune doar pentru a fi complet obiectiv. Se gandea chiar ca ar putea scrie o carte pe seama lor, dar a lasat gandul acesta sa se manifeste pentru mai tarziu, cand i-ar fi putut ingadui timpul. Bucuros dupa o saptamana intreaga, aproape si jumatate, de scris, a trecut sa se intereseze de partea financiara de care mai dispunea. I-ar fi trebuit un imprumut si nu stia cum sa faca rost de el. A epuizat a doua zi toate sursele pe care le avea, nu a gasit nicio cale, decat tot mai mult timp sa astepte, sa se pregateasca pe un alt domeniu, ca, cine stie, poate o sa aibe noroc. Si timpul nu l-a mai putut astepta. Isi amintea ca tot ce facuse in ultima luna a fost sa-si aminteasca de cunoasterea pe care o deprinsese din experienta si ca nu facuse nimic mai mult de atat. Si totusi era ceva magic in asta, asa ca a inceput sa-si aminteasca si sa continue sa scrie despre cunoasterea din experientele lunii trecute. Caci si-a dat seama ca cel ce se opreste din visat cade.

Legătură permanentă Lasă un comentariu

Cu timpul ..

Martie 19, 2011 at 9:56 pm (Uncategorized)

Probabil e singura confesiune pe care o fac pe facebook in mod direct, daca ceea ce am inceput sa relatez imi va justifica anii. Daca ar fi sa aleg o singura pagina, plina de metafore banale, profund filosofice, care pot fi discutate si traite pe bucati in fiecare zi; daca ar fi sa aleg o singura pagina citita si recitita in 4 ani care au trecut de curand si dupa care incep sa simt o reintoarcere la trecut, ca si cum din momentul in care ies seara afara din casa respir aerul pe care l-am respirat atunci, dar si acum, si il intalnesc pe acel Iliuta in intunericul razbit de luminile din spatele blocului; cuvinte care m-au calauzit atata cat le-am lasat eu sa o faca, dar si fara voia mea lucrand pe ascuns pe cealalta fata a memoriei; daca ar fi sa aleg una, poate singura, as alege-o fara regret. Voi relua un rand, care imi va justifica si el, la randul sau, aceasta confesiune: „Cu timpul intelegi ca daca ai ranit grav un prieten, e foarte probabil ca niciodata prietenia lui nu va mai fi la aceeasi intensitate.” Unele lucruri ne ofera sansa de a le trai daca sunt tinute ascuns si spuse mai tarziu, dar pe celelalte le spun mai bine acum pentru mai tarziu, decat sa le las pe mai tarziu pentru niciodata.

Cu timpul…(Jorges Luis Borges)

„Cele mai frumoase lucruri sunt cele pe care nu incercam sa le posedam-ci le vedem zburand libere-caci asa observam in ele propria noastra frumusete…cu timpul!”

Comentariu prin anonim — iunie 5, 2007

Legătură permanentă Lasă un comentariu

Josephine

Februarie 15, 2011 at 10:49 pm (Uncategorized)

Primele bloguri/jurnale pe care le-am citit, mi-au oferit sansa uneia dintre aventuri. Poate ca era si o cale de socializare prin comentarii, dar nicio socializare nu e mai buna decat a sta alaturi de o alta fiinta omeneasca. Ceea ce se scrie, trebuie sa dauinuie dincolo de timp si de spatiu, altfel nu-si are rost; ceea ce se scrie, trebuie sa ne uneasca in timp si spatiu, altfel nu-si are rost. Timpul, sa ne foloseasca.

Eu nu pot sa inteleg de ce copiez descrierea unui vis al celui pe care vroiam sa-l cunosc candva altfel decat ca pe blogul unde mai scria cate ceva, sa-l intalnesc pentru a-mi povesti si altfel aceasta experienta:

„Josephine

Cativa prieteni se intreaba ce e cu obsesia mea fata de Josephine, si mai ales cine este Josephine. Ei bine, Josephine nu exista, sau cel putin asa cred eu. Josephine este numele unei femei care imi apare in vis de cand eram foarte mic. Cred ca de prin clasa a 3-a sau a-4-a. Oricum, stiu ca nu pot sa scap de visul asta. Nu stiu ce reprezinta, cine este, ce vrea, dar imi apare in vis numai atunci cand am probleme si, intr-un fel, imi da solutia pentru a scapa de acele probleme. Stiu ca este ciudat. Este chiar foarte ciudat sa visezi o femeie care iti da solutia problemelor. Sa revenim. Mi-a aparut pentru prima data prin clasa a-3-a cred, nu sunt sigur, atunci cand aveam probleme cu niste tigani din cartier. Iar din acel moment visul s-a repetat de fiecare data cand aveam probeleme. De fiecare data chipul acela bland, ochii albastri si un par blond superb (a se lua la cunostinta, nu imi plac persoanele blonde, deci e culmea). Persoanele care ma cunosc, stiu ca de fiecare data cand intru intr-o padure am un deja-vu foarte puternic. Ei bine, in fiecare vis in care imi apare acea Josephine, sunt in mijlocul unei paduri, noaptea. Poate ca de la asta mi se trage acel deja-vu. Deja-vu-urile devenisera atat de puternice incat, pentru cateva minute nu eram in realitatea curenta, parca eram in alt timp.

Unele persoane mi-au zis ca Josephine este ingerul meu pazitor, altii mi-au zis ca este materializarea sufletului meu, etc. Sincer nu prea imi vine sa cred aceste lucruri, dar exista un mare poate la orice. Nu? Asa, sa revenim. Momentul culminant a fost aseara. Acelasi vis, aceeasi Josephine, aceeasi padure intunecata, aceeasi luna rosie pe cer. Doar ca, nu eram singur in acea padure. Asta m-a facut sa fiu nelinistit. Nu stiam cine erau ceilalti de pe langa mine, nu stiam ce vor, si de ce sunt acolo. Ca de obicei, Josephine apare, se apropie de mine si imi zice : ‘Visul ti se va indeplini, ai rabdare si tot ceea ce ai dorit va veni.’ (Aproximativ ce a zis; nu mai tin minte exact.) Problema este ca dorinta mea este sa o intalnesc pe Josephine – si sa stiu cine este…. dar asta implica o problema. Daca ea este un personaj din visul meu, cum pot sa o intalnesc? Si dintr-o data eram din nou singur in acea padure. Eu credeam ca visul s-a terminat, si ca in curand alarma de la telefon va suna sa plec la facultate. Dar nu asa au decurs lucrurile. Un lup se apropie de mine si se aseaza la picioarele mele. Era incredibil de frumos. Am vrut sa il ating dar Josephine se arata si imi sopteste urmatoarele lucruri: ‘Ceea ce vrei sa fii, nu poti deveni. Ceea ce esti, este deja la picioarele tale. Trebuie doar sa atingi.’ In momentul urmator alarma suna si ma trezesc cu un mare regret in inima ca nu am mai stat in acea padure.

Stiu ca este foarte ciudat tot ceea ce am scris, si probabil doar 1% din cei care vor citi vor crede ce am zis. Sincer, si mie mi se pare ciudat si greu de crezut, deci va inteleg.”

Legătură permanentă Lasă un comentariu

Cele doua sabii de la Montana Rosie

Ianuarie 18, 2011 at 8:31 pm (scrisoare)

Si zis-a lor: sunt de-ajuns.”

 

Cu sudori scaldate-n sange,
Vine,-l fura,-un hot si fuge!
(Cat efort ca sa-l poti strange!)

Frate, unde se ajunge?
Lasand auru-n pamant,
nu ne este mult mai sfant?

Legătură permanentă Lasă un comentariu

poate un haiku din evanghelie apocrifa

Ianuarie 11, 2011 at 4:49 pm (cantec)

Nimic nu e nou sub soare.
Zapada s-a topit.
Luna am vazut-o pentru intaia oara.

Legătură permanentă Lasă un comentariu

2010 in review

Ianuarie 3, 2011 at 9:03 pm (Uncategorized)

The stats helper monkeys at WordPress.com mulled over how this blog did in 2010, and here’s a high level summary of its overall blog health:

Healthy blog!

The Blog-Health-o-Meter™ reads Minty-Fresh™.

Crunchy numbers

Featured image

A Boeing 747-400 passenger jet can hold 416 passengers. This blog was viewed about 1,900 times in 2010. That’s about 5 full 747s.

 

In 2010, there were 3 new posts, growing the total archive of this blog to 20 posts. There was 1 picture uploaded, taking a total of 1mb.

The busiest day of the year was June 18th with 30 views. The most popular post that day was things must pass.

Where did they come from?

The top referring sites in 2010 were facebook.com, cafeavecsourire.wordpress.com, ammelie.wordpress.com, iubirevsindiferenta.blogspot.com, and theshapeoflife.wordpress.com.

Some visitors came searching, mostly for insula socotra, picatura de apa, picaturi de apa, picatura, and insula socotra, yemen.

Attractions in 2010

These are the posts and pages that got the most views in 2010.

1

things must pass March 2009

2

dorinta si-ntristare August 2008
3 comments

3

Din departări umila dragoste oarbă pălită-n noapte June 2008
11 comments

4

ultima zi a primei luni e 31 martie March 2008

5

doar eu cu mine March 2008
2 comments

Legătură permanentă Lasă un comentariu

bani vs. prieteni

Mai 16, 2010 at 6:48 pm (Uncategorized)

Gasiti povestea aceasta pe blogul lui Paulo Coelho, publicata pe o data aproximativa de 17 mai 2010:

Un om bate la usa prietenului sau pentru a-i cere un ajutor in bani. Prietenul vede ca nu are cat ii cere, dar se imprumuta la vecini. Dupa ce pleaca primul prieten, nevasta celui de-al doilea il gaseste pe acesta plangand. „De ce plangi, il intreaba ea, plangi pentru ca nu ai cu ce plati inapoi vecinilor?”. „Nu, raspunde el, plang pentru ca e un prieten pe care il plac foarte mult si a trebuit sa vina sa bata la usa, ca sa stiu ca este in nevoie”.

Intr-un volum mic scris de Arthur Schopenhauer, intitulat Viata, Amorul si Moartea, gasiti in josul paginii cu nr-ul 31, in traducere romaneasca, urmatoarea fraza:

„Iti pierzi usor un prieten, dandu-i bani, decat daca nu-i dai. Acela care nu-l recunoaste pe drac decat dupa coarnele sale, ori pe nebun dupa clopotei, va fi adesea sub biciul lor.”

Stiu ca Paulo Coleho ne incurajeaza sa facem mici lucruri pentru cei apropiati noua, ca de exemplu sa dam telefon celui care se simte singur, o mica suma de bani celui in nevoie, si oricare alte lucruri ce pot crea o stare de bine – sau uneori chiar schimba viata cuiva (atat timp cat ne simtim confortabil si nu avem nimic de pierdut). Totusi, sa nu dam deoparte nici subtilitatea lui Schopenhauer in privinta prietenie si a banilor.

Acum, daca va luati exemplu un prieten bun sau doi, voi ce credeti ca ar trebui sa facem daca ne-am afla intr-una din cele doua situatii ?

Legătură permanentă Lasă un comentariu

Un pic despre moarte

Mai 16, 2010 at 6:31 pm (Uncategorized)

Cand nu erai decat un sâmbur
In sânul cald al Mamei tale..
(Din cea de a sase sute treisprezecea noapte)

Nu stiu exact, sunt putin aiurit, atata tot. Complic lucrurile simple. Ma cam storc de energie fara sa o folosesc intr-un scop anume, fara sa o concentrez prea bine.  Nu spun ca iar am ganduri negre, nu am. As vrea sa ma golesc de tot, sa o iau ca si cum ar fi de la capat. Vreau sa ma reintorc la mine, H.G.  Spune-mi, tu te complici? Vorbesc ca de lucruri abstracte. „La naiba” cu intelectualitatea si cu prostia ! Multumesc, vad ca asculti ce spun. Daca te-ai fi plans si tu, inseamna ca nu m-ai fi ascultat.

Chinezii folosesc acelasi cuvant pentru criza, dar si pentru ocazie – e tot una pentru ei. Si pentru noi, romanii, „un sut in fund, un pas inainte”. Uneori mi se pare si mie ca fiind un drum fara capat, merg asa in nestire, nu imi pare a fi nimic bine definit. Fac lucuri fara sa imi doresc neaparat si, totusi, se intampla. Nu stiu de ce, dar un scop trebuie sa fie. Ce-as mai trage un somn vesnic! E poate singura noastra salvare. Si, ciudat, asta ar trebui sa ne faca sa traim cat mai mult, fiecare clipa.

E salvarea noastra, nu putem trai la nesfarsit, uita-te la noi. Putem? Nu, in schimb putem sa ne bucuram de cat ne e dat sa traim tocmai pentru ca stim ca intr-o zi o sa fim salvati. Si o sa ma apuc sa visez pe branci propria mea salvare. Poate nu o vezi ca pe o salvare, sau poate ca da, daca vine pe la 100 de ani, dupa ce te-ai saturat de trait. Si tot nu crezi ca te-ai putea satura. Ai mai putea adauga ceva, in felul asta. Salvarea cea mai buna poate e atunci cand simtim ca nu ne mai saturam de viata. E poate momentul cel mai potrivit. Crezi ca e prea tragic? Mie imi pare o moarte tare frumoasa.

Merita sa luptam pentru o asa salvare. Sa lupti sa-ti traiesti viata pana-n maduva oaselor, ca sa poti muri linistit, cum se spune. Senin..

Crezi ca eu vad viata ca pe o necesitate pentru o salvare finala (moartea), adica trebuie sa muncesc din greu pentru a obtine un premiu sau trebuie sa traiesc ca sa obtin moartea? Nu vorbesc astfel, stiu ca viata este un cadou de care ne bucuram numai daca stim sa apreciem.

Daca as avea 5 vieti, as lua-o mai incet si mai sigur pe mine. Daca as avea numai juma de viata, as fi prea grabit si as incerca sa grabesc lucrurile sa se intample. Nu vad moartea ca pe un cadou al luptei pentru viata (daca n-am fi purtat intreaga discutie asa cum am purtat-o, acum ar fi parut foarte paradoxala aceasta propozitie). Ci ca pe o salvare. Intr-un anumit fel, toate lucrurile se repeta, ca intr-un lung sir de efecte si cauze. O experienta traita cu un alt om nu se mai repeta. Dar cand suntem singuri, in liniste, vedem ca nu mai avem ce altceva face. Viata e ca razboiul, moartea e ca pacea. Fie-ti munca lupta si pacea izbanda! Uita-te la Coloana asta, ce vezi?

„Trebuie sa urci cat mai sus ca sa poti vedea cat mai departe.” Cand muncim, nu muncim pentru roade. Daca ne uitam la roade, lenevim. Altfel spus, murim inca din timpul vietii. Brancusi vroia sa mai faca o opera de arta, un fel de templu in India. Il terminase in mintea lui deja, dar nu l-a facut. A simtit ca ceea ce facuse la Coloana, e tot, absolut tot. Si dupa Coloana, n-a putut sa urmeze decat tacere. Tacerea e mai mare decat orice zgomot. Linistea e mai adanca decat orice sunet. La fel este si moartea: o uitare, o anulare totala, o salvare, numai ca nu o intelegem cum trebuie. Poate ca ai auzit de anumiti filosofi ce sustineau moartea ca fiind o implinire totala. E putin incomplet spus, dar nu gresit. Ar trebui sa avem constiinta mortii pe tot parcursul vietii, nu cu teama. E o dualitate creativa, productiva. Asa nu ne plangem ca murim, nici ca traim. Modul in care o privim, ne poate da mai mult curaj decat avem nevoie ca sa depasim crize. Dam tot ce putem , ca si cum ar putea fi ultima batalie. O oportunitate de a ne dovedi puternici.

Cred ca atata timp cat repectam fiecare lucru la adevarata lui valoare, nu ne poate face niciun rau. Totul curge, acceptam schimbarea. Nu mai incercam sa controlam lucrurile, tocmai pentru ca lucrurile trebuie sa treaca.. Moartea devine deja prietena, in mod intim, secret. Multumesc ca m-ai ascultat si, mai ales, ca m-ai facut de fapt sa scriu ca sa gandesc toate lucrurile astea acum.

Legătură permanentă Lasă un comentariu

Sunt cel ce-am fost, sunt cel ce nu mai sunt.

Martie 17, 2010 at 8:57 pm (Uncategorized, zile)

Pentru ca e vorba de Timp, trebuie sa las un comentariu. Ieri si astazi am cautat prin casa dupa un fluier ce a fost al unui prieten din copilaria (‘a veche). Prietenul al carui fluier l-am pierdut, mi-a fost un fel de maestru pentru cateva zile. Din pacate, nu l-am gasit, dar pe langa alte lucruri ce tin de amintiri am gasit o parte din pozele copilariei pe care nu le-am mai vazut de cativa ani buni. Imi amintesc ca acum doi ani eram printre prieteni, iar unul dintre ei a amintit de copilarie; in momentul acela eu mi-o uitasem complet, desi as fi avut si eu cateva nazbatii si amintiri simple „demne” de povestit.
Astazi mi-a trecut prin cap sa ard totul, afara de cateva jurnale sarace din ultimii ani, sa ard ca pentru un semn spre viata noua.
E important sa invatam din trecut, sa-l curatim si sa pastram esentialul, sa ajungem sa-l divinizam chiar.. Fara trecut nu ne putem crea viitorul, si viceversa.  Trecutul, oricat de exact s-a petrecut atunci cand s-a petrecut, el poate fi schimbat; oricat de exacta e realitatea, memoria nu e.
Iti dedic comentariul meu, Ammelie. 🙂 😛

Legătură permanentă 1 comentariu

« Previous page · Next page »