„naspa”

M-am gandit sa pun aici toate articolele pe care am vrut sa le sterg. So, enjoy it! 😀

.

***

9 zile

Pentru prima data in viata mea, nu-l voi mai privi cum zboara pe timp de noapte punandu-mi pe ganduri nedumerirea de „oare cum e acolo, sus, zburand peste mari si tari?”. Pentru prima data voi zbura cu avionul care, pe langa faptul ca e avion, mai e si de noapte(sa ma explic: avionul de noapte -asa cum il observa toata lumea- il poti vedea datorita luminilor pe care le are, lumini care ma fascinau de fiecare data cand le zaream pe cer de parca ar fi fost niste stele calatoare..).

Pentru prima data, pentru noua zile, voi trai in aceeasi lume, dar vazuta dintr-un alt unghi, printr-un alt punct, o alta cultura. Arta lor este o arta aleasa. Cei care din Danemarca, din Germania si din Tarile de Jos au ocupat Anglia numita asa de ei; cu timpul, au nascut, au stabilit ori au cunoscut multi dintre cei mai buni scriitori din lume.

„Cine vede marea, vede Anglia”, spunea unul care a adorat-o pe cea din urma, nascut intr-una din cele noua zile.

E greu sa poti descrie asa ceva. Aici nu se afla numai sentimentele mele; se afla si cele ale scriitorilor pe care i-am citit, a prietenilor cu care voi merge, a indrumatoarei mele, si chiar putin si a celui care in trei zile m-a ajutat sa descopar ca nu stiu sa scriu.

As mai fi scris(chiar daca inca nu stiu 😛 ), dar m-am apucat cam taziu de asta..trebuie sa-mi termin bagajul de facut, e deja 23:17, iar peste un pic mai bine de jumatate de ora ma intalnesc cu una dintre persoanele cu care merg. La 6 dimineata am avionul. Acum imi dau seama ca nu-i avion de noapte. Visai; probabil ca cel de intoarcere va fi. 😛 Daca nu e de noapte, atunci voi vedea niste mari si tari de deasupra. Sau poate ca e totusi noapte, caci avionul face trei ore ca sa-si termine drumul, iar acolo, in Anglia, ceasul lor indica doua ore in urma. Voi vedea.

Ramas bun pentru cateva zile despre care toata lumea imi zice: „sa te distrezi”…asa voi face 😉 .

Una din temele principale de discutie care va avea loc in urmatoarele zile, o veti putea descoperi aici: Serj Tankian – Sky Is Over, dar vor fi si altele ca arta si cultura. Trebuie sa plec.

***

Lumea Hollywood-ului

film

Nu credeam ca o sa vad un film ca acesta. De fapt, daca deja imi imaginasem ceva asemanator dinainte de a-l vedea, inevitabil, mai devreme sau mai tarziu tot trebuia sa fie creat si sa apara in lume.

Cand eram mic ma uitam la tot felul de filme care apareau pe la televizor, acum imi dau seama ca mi-am pierdut o buna parte din copilarie cu asa ceva. Pe buna dreptate, filmele iti pot rapi timpul. Ma uitam dupa actiune sa „traiesc si eu ceva”, apoi, dupa ceva ani, au venit filmele de dragoste care incepeau sa mi se para interesante, filme ca Pe aripile vantului pe care niciodata nu l-am vazut mai mult decat un sfert, Titanicul care a fascinat o lume intreaga datorita evenimentului socant, etc. Devenind adolescent, incepeam sa indragesc atat lucrurile comice, inspaimantatoare sau psihologice, cat mai ales cele dintre un baiat si o fata. Lucruri care imi lipseau si pe care aproape oricine si le doreste la o varsta frageda, numai ca nu toti indraznesc.

Am ajuns adolescent in tot cuvantul si ma uitam tot mai rar la televizor ocupandu-mi timpul cu alte lucruri. Mi se parea o mare prostie. Imi aduc aminte, am stat odata un an si jumatate fara privesc un meci, un asa zis film artistic ori un documentar la TV, ci doar foarte rar prindeam cate ceva din zbor cand ma plimbam prin casa si se uita mama la stirile de la ora 7 seara, cand venea de la munca, ori rareori vreo jumatate din ceva fara sa vreau neaparat. In  schimb, aveam acum un calculator cumparat de sora mea si ajunsesem sa fac colectie de filme cu zecile, poate dincolo de suta. Daca as fi citit atatea carti poate ca n-as mai fi regretat timpul pierdut din copilarie si din adolescenta. Sau daca as fi iesit mai des in oras sa mai port cate o discutie cu vreuna din fetele pe care le-am iubit si sa le fi vorbit mai mult. Dar, vorbind acum mai mult de domeniul filmelor, in ultimii doi ani de liceu, am vazut neregretabilele Cei 300 in care poti vedea o parte din istoria milenara proprie a intregii lumi , Gladiatorul care iti da un curaj incredibil de eliberare in lupta; si, erau mai multe, cred, dar le-am cam uitat, probabil ca daca pe astea mi le-am adus aminte, atunci astea meritau a fi spuse. Sunt sigur ca mai sunt si multe alte filme bune. Oh, da, The crow, dar pe asta l-am vazut de curand; am vrut sa-l vad caci simteam ca mi-a scapat atunci cand eram inca un copil. Am uitat de A walk to remember, care mi-a intarit un vis (acum aproape uitat) pentru o fata din Turcia, pe care am (si) intalnit-o la Manastirea Cozia intr-o zi din prima mea tabara la munte, in vara 2006.

Oare toate filmele sunt facute dupa carti, ori imitari de vieti ale cuiva(merge cuvantul asta mai din urma pus la plural?, eu nu vad acum, poate ca merge; dar tot mi se pare ciudat.), ori intamplari socante, ori cine stie ce prosteli – mereu si mereu aceleasi?  De ce nu sunt facute direct ? Adica, asa cum este scrisa o carte, asemanator sa fie facut si un film. Au fost cateva, inca mai continua sa apara. Limbajul difera, atat, felul de a „comunica”. Dar lumea filmelor poate fi total diferita de cea a cartilor, un fel de unire combinatie intre imagine si sunet. Bine, pare simplu si banal, si asa si este, dar e mai special decat pare. Shakespeare a scris doar piese sonore, auditive, foarte frumoase. Am simtit asta, urmarind voit sa vad daca asa este, in filmul The merchant of Venice (piesa scrisa de el si facuta si film din ea), am simtit sonoritatea lui Shakespeare -in film. Bine, doar pe jumatate din cat se simte direct din text, dar important e ca se poate simti. E incredibil; si banal totodata, dar te  poate fascina. Filme aproape perfecte care, totusi, copiaza anumite carti ori sunt facute cu ajutorul a mai multor carti, cum sunt cele trei parti din Stapanul inelelor. Mai ales daca mergi mai departe si vezi si Cronicile din Narnia. Ce mai conteaza plagiatura cand vezi atata frumusete in ea, fara sa-ti pese de altceva ? Asta e adevarata lume a Hollywood-ului cu oamenii faimosi sau anonimi care o creeaza, o sustin sau se bucura de ea. O carte nu o citesti ca sa te relaxezi, ci o citesti ca sa o inventezi. La fel e si cu unele filme. O sa dureze ceva timp pana or sa ramana doar cele care dureaza in timp, chiar si in secole sau milenii. Ca si cartile. Bine, inca nu e totul prea perfect in lumea Hollywood-ului, dar, cu timpul, se perfectioneaza, se imbunatateste, putin cate putin, la fel ca orice lume, la fel ca si lumea noastra.

Multe filme au fost vazute si imediat date uitarii, iar altele ramase in minte ca si cateva imagini ori cuvinte; imposibil sa nu-ti ramana in minte „putere si onoare” sau „stick together!” din Gladiatorul, ori „ceea ce facem acum, are ecou in eternitate”.

Punctul culminant, ca sa zic asa, ce m-a facut sa scriu despre lumea asta, e un film aproape genial pe care l-am ratat cand a trebuit sa aleg unul din doua intr-un cinematograf din Manchester si, datorita unor circumstante nebanuite de nimeni in care ma aflam cu „fosta mea indrumatoare”, bineinteles ca am ales Mumia 3 (sau cum s-o numi) la care am si dormit bustean pe scaun din a doua jumatate a lui si pana la sfarsit. Ea l-a ales  atunci pe acesta, despre care incerc sa vorbesc, si, care este foarte aproape de un nou inceput. Acest film se numeste Mamma mia! si e facut cu ajutorul unor cantece cantate de ABBA.

***

noua zile

ce am eu cu cifra noua?

Mereu mi se intampla. Deobicei e norocoasa, doar ca de multe ori ia o forma pe care o vad foarte riscanta.

Daca nu fac o minune in noua zile, am sanse sa raman in iad, poate, pentru totdeauna -bine, cu exceptia clipei de paradis care ni se da in fiecare zi- 😛 :-< . Dar eu nu cred asta, nu, nu am cum sa cred, e imposibil sa nu vezi mai mult de atat chiar si intr-o situatie ca aceasta.  Ah, prost am fost c-am sadit vise in mintea mea si a altora. Mai bine in primejdie decat mort. Oricum, mi-e mai prietena moartea daca nu ma sperii de ea.

[text fragmentat, putin sters si mult nescris]

marea si soarele

Inainte vedeam anumite persoane cand de partea mea, cand de partea lor.
Acum stiu; am vazut pe una din acele persoane de ambele parti si de niciuna. 🙂

Asa cred ca e si marea cu soarele.

***

depsre vise

Visul meu visat de-aseară
parcă-i visul dintr-un vis
ce nu-şi caută-ncetare
nici în mine nici în vis;
aşa-i visul, cum ţi-am zis,
îl creezi din vis în vis.
Veghea este tot un vis.

apus de soare
poza luata prin google cu „apus de soare” (nu stiu de ce, dar reprezinta o parte din vis -cel putin trezirea din ele-)

Am avut vise ciudate in ultimele ceva ceva zile. Cand cosmaruri cand frumoase, dar, destul de bine uitate. Imi aduc aminte de demonul visat al familiei mele cu care ma luptam si despre care nu o sa vorbesc (mi-l amintesc destul de bine cum arata), imi amintesc de un alt vis cand eram foarte nepregatit intr-o anume situatie (exemplu: pleci in drum spre un loc anume, dar nu ai pasaportul necesar la tine, ci il ai acasa, tu fiind pe drum deja spre acea granita), imi amintesc si de unele frumoase ‘foc’, dar si de cel de-aseara: foarte complex si cu o poveste destul de lung detaliata, dar de care pot povesti cu destul de multa usurinta de un batranel de care nu eram sigur ca mai cunostea pe cineva cunoscut de mine, dar care se arata din cand in cand si pana la urma convingandu-ma sa ma uit la telescopul lui; avea niste povesti de spus inainte de a-mi arata telescopul si pe care mi le-a si spus. Imi aduc aminte ca citeam doua poezii intregi, cu multe versuri, si clar in minte le aveam, si sunt sigur ca nu le-am mai citit nicaieri, in nicio carte, dar pe care , din pacate, le-am uitat odata cu trezirea mea in zori de zi pe aceasta lumea, amintindu-mi de mine. Erau foarte frumoase versurile. Chiar ar fi ciudata sa poti scrie in somn ce visezi, cred ca ai iesi un ‘best seller’ minunat, pe langa frumoasa poveste insiruita in visare. Acel mosneag ce mi se parea extrem de intelept, dar pe care nu il consideram decat un batranel ca pe oricare altul, imi arata deodata rasaritul unui soare deosebit. Rasaritul e o eclipsa de soare care, in mod normal, trebuia sa apara peste ceva sute de ani, dar acel mosneag descoperise o alta fata a lumii, aratandu-mi clar o sclipsa minunat de scurta. Dupa ce m-am trezit, mi-am adus aminte de asta si de alte ganduri care mi se ivisera in vis. Uitandu-ma prin telescopul mosului, si ascultand povestle sale, mi-am dat seama ca ce imi arata era fals. Acea eclipsa nu era o eclipsa, ci erau cei doi sori vazuti de un rege al Tebei acum ceva mii de ani. Sunt sigur, erau aproape la fel cu acei sori, numai ca acum erau mai apropiati, parand ca o eclipsa. Daca visul meu e adevarat si s-a intamplat deja sau o sa se intample, inseamna ca am impresia ca si acum, fiind treaz si amintindu-mi de mine inainte de a dormi din nou, sunt tot intr-un vis. Stiu ca voi cei care cititi puteti citi pentru ca eu cred asta. Si voi credeti la fel. Asa se intampla toate.

Ma simt condamnat de mine insumi si de nimeni, dar nu are de ce sa-mi fie teama, noapea e lunga; iar cand oi dormi, cine stie ce am sa mai visez?
Poate un vis. Cosmar sau nu; e vis. Veghe sau nu, e vis. Nu stiu nici macar de ce scrisul asta e atat de ciudat, nici macar eu  nu l-am facut sa fie asa, dar el tot se incapataneaza sa fie.

***

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: