Cateva randuri scurte despre dezvoltarea personala

Mai 8, 2017 at 10:31 am (anyone, anywhere, dezvoltare personala, Uncategorized)

Devoltarea personala este posibila cu adevarat doar prin invatarea pe tot parcursul vietii (LLL), altfel ar fi limitata de sezoane ale vietii fara nicio legatura intre ele, de parca am putea avea mai multe vieti scurte, prea scurte pentru a putea creste, prea scurte pentru a ne putea bucura, prea scurte pentru a putea fi considerate personale.

Sa presupunem ca am avea mai multe euri, mai multe personalitati, ei bine, atunci acestea ar putea exista fie in paralel, fie una in continuarea alteia.

Prima presupunere este din start falsa, in sensul ca nu putem urmari trei directii cu totul diferite in acelasi timp, si nici de la 5 la 8 – un drum – si de la 9 la 12 – un altul, in fiecare zi; iar unde sunt contradictii fara absolut niciun scop comun, nici macar unul ascuns, intuit, nu e nici dezvoltare personala. Astfel, asteptarile noastre de a avea o experienta de trei ori mai valoroasa (sau mai sigura), se dovedeste a fi in timp de trei ori mai precara. Cand lucrurile nu iti sunt clare inca, este in regula pentru moment, insa unde te minti pe tine insuti/insati, nu vei putea merge mai departe de atat.

Cea de-a doua situatie arata exact firea noastra umana, unde exista un singur Tu si eu, chiar daca simtim ca eul nostru se mai schimba in timp, chiar daca se pierde si se regaseste, cauta, isi asuma riscuri dandu-si o noua sansa. Doar prin schimbare poate sa faca si mai mult sens, pentru ca tu de fapt urmezi acelasi scop, aceleasi vise in esenta care te definesc, iar contradictia nu va putea exista decat intre mine si tine, daca va fi cazul, nu in noi insine. Ceea ce se afla in afara noastra este ceea ce ne ajuta sa crestem,
insa ce se afla in noi insine este ceea ce creste.

Si aici este locul unde LLL isi vine cu numele. Pentru ca avem doar o singura viata,
care aparent este destul de scurta in ea insasi, avand o organicitate ce ne-a fost data.

Cred ca dezvoltarea personala sta nu in cantitatea experientelor, cat in calitatea
lor de a putea fi valorificate – chiar si la nivel personal, cum ar fi un sentiment, un vis,
ori o motivatie ascunsa, ce stau sa fie impartasite intr-o zi. Daca visele ne ofera o libertate personala, ele inseamna totodata si angajamentul nostru pe care il luam fata de ele.

7 Mai 2017,

Buc.

Legătură permanentă Lasă un comentariu

fata de la banquet si sansa de a pacali timpul

Mai 17, 2008 at 8:12 pm (anyone, anywhere)

„Este de ajuns o singura repetitie
pentru a vedea ca timpul este o inselaciune..”

poza luata de pe google images cu cuvintele cheie ‘ venice mask’

Ieri seara am fost la o petrecere speciala, la un banquet. Au fost aproape saizeci de elevi si doua zeci si ceva de profesori cu directori si dirigintele celor doua clase organizatoare. Am sa incerc sa fiu cat mai scurt, atat necesar cat sa pot ajunge la subiect. Baietii la costume, fetele foarte bine aranjate astfel incat totul a fost frumos si ne-am distrat. Am organizat cate ceva cum ar fi o proba de dans(eu si cu draga mea profesoara de filosofie am fost numiti a fi buni la categoria blues:D), karaoke si un discurs foarte frumos realizat in stil licean de o fata de la clasa cealalta mai sa imi dea lacrimile(dar eu m-am abtinut, un coleg de-al meu nu a putut face asta). Dansam impreuna cu fete, profesoare si in grup diverse stiluri de dans, vorbeam si ne cream o noua legatura intre noi in ciuda scolii si a felului de a invata acolo. Imi aduceam aminte de banquet-ul din clasa a opta, de cand eram un pusti. Imi aduceam aminte de seara cand mi-am pus rusinea deoparte si am pus ochii pe o fata frumoasa, sau ea a pus ochii pe mine -nu mai stiu- (aici e un lucru foarte interesant, e acea frumusete profund reflectata in doua universuri diferite) si ne-am iubit ca doi copii, iar la sfarsitul acelui banquet am condus-o acasa. Spre surprinderea mea toti baietii ma priveau ca pe un adevarat barbat. Acel fapt a durat pana a doua zi, cand ieseam in public si mi-era rusine de mine. Eram unul dintre putinii care aveau o prietena, iar eu, cine eram eu sa iubesc o fata, cine eram sa o iubesc pe Georgiana? Am mai intalnit-o la sfarsitul examenelor de atunci, cand eram fericiti amandoi ca le luasem asa cum ne dorisem noi. Apoi, a venit liceul si, prin clasa a zecea, isi facuse un prieten pe care l-a iubit si il iubeste si acum. Atunci mi s-au redeschis ochii asupra ei. O buna colega de clasa de-a mea era prietena cu ea si, tocmai atunci, mi-a spus ca fusesem iubit fara ca eu sa-mi dau seama de aceeasi persoana. Si eu o iubeam, dar era prea tarziu.

La banquet-ul de aseara am uitat de mine si am facut cam ce era necesar sa fac: am creat o noua legatura intre elevi si profesori si ne-am luat ramas bun intr-un mod placut; am facut aproape totul, mai putin faptul sa dansez un blues si, chiar daca era cu prietenul ei acolo(care e un tip tare de treaba pe care il respect), sa-i spun la ureche cel putin toate aceste lucruri -celei care s-a implicat, cred eu, cel mai mult la organizarea serii, celei care a tinut placutul si, destul de greul, discurs; celei pe care o priveam mai mult pe ascuns- Gerogianei.

Legătură permanentă 2 comentarii