Despre un anumit dans

Februarie 26, 2017 at 3:55 pm (Uncategorized)

Sunt atat de putini oamenii care m-au incurajat sa urmez cursuri de dans, ca degetele de la o mana sunt prea multe pentru a-i putea numara. Putin, mult prea putin oferim sansa celuilalt sa traiasca dupa propriile legi, dupa propriul haos, intelegandu-l doar daca acesta trece printr-un fel de criza de dezechilibru a sanatatii, a spiritului, a luciditatii mintale, fie prin abandon, fie prin acceptarea faptului ca ceva se intampla si nevoia pe care acesta o simte este una reala.
De multe ori am auzit spunandu-ni-se: ,,Sa faci bani”, ,,Ce faci, stai acasa?”, ,,N-ai facut armata, asa e?”, ,,Cand te insori? N-ai pe nimeni?”, ,,Daca esti la casa ta, asezat frumos, cuminte, ai un loc de munca stabil, atunci esti linistit si norocos”, ,,Ce o sa faci cu viata ta?”. Pe langa astfel de afirmatii putem adauga si altele, insa vreau sa spun ca una este ca cineva sa iti dea stafuri si alta este sa te incurajeze, una este ca cineva sa te ingradeasca cu propriul sau drum, alta este sa te tina de mana desi drumurile voastre sunt cu totul diferite, iar viata merge mai mult inainte decat inapoi. Vedeti diferenta?
Daca un om sarac se gandeste prea mult la bani, s-ar putea ca intotdeauna sa isi aminteasca de ziua in care a avut mai mult ca in celelalte si, fara sa-si dea seama, sa se intrebe ce n-a mers de ziua aceea nu s-a repetat, ori sa regrete ca a fost un prost ca a lasat-o sa se duca pe Apa Sambetei, fara sa-si mai gaseasca puterea de a incerca drumuri noi, fara sa-si largeasca orizontul din locul in care se afla. Si din pacate nimeni nu se gandeste mai  mult la bani decat un om sarac, si nimeni nu incearca sa ignore mai mult pe omul sarac decat unul cu bani.
Cand esti intr-o masina foarte scumpa, si vezi pietonii lasati intr-o statie de autobuz, oameni obisnuiti care se imprastie in toate directiile pentru a traversa repede strada de parca un caine ar fi intrat intr-o multime de gaini, iar soferul se plange ca e periculos ce fac oamenii acestia, ca ar putea merge si ei linistiti pana la autobuzul urmator dupa care alearga, ,,ce, nu mai pot astepta si ei zece minute in caz ca l-ar pierde?”, atunci iti dai seama ca prea putini oameni cu bani sunt in stare sa inteleaga valoarea timpului cu pret mic pe piata, ritmul alert de disperare. Ceea ce pentru cineva un lucru e pretuit, pentru altul poate fi dispretuit.
Cel mai tare te doare cand oamenii care credeai ca iti pot fi aproape si ca te pot intelege, te acuza daca vrei sa iti dai sansa timpului liber, de parca lumea ar fi fost facuta sa se plimbe prin oras, ori pe la tara, intr-o dupa amiaza de Duminica, iar restul timpului sa aiba un full time job. Stiati ca exista destul de multe cazuri in care japonezi cu un stil de viata foarte ridicat, si cu full time job, se sinucid? Sa fie limpede, acestia au o constiinta mai curata decat multi alti oameni din jurul lor ori de pe alte continente, insa problema este constiinta care vede o ruptura intre viata artificiala pe care ne-am creat-o si cea naturala – a carui ritm care pulseaza intr-o coaja de nuca ar fi acelasi cu cel ce face Pamantul sa se invarta.
Si la fel de tare te doare cand vezi suferinta din jur creata doar pentru ca atunci cand cineva isi ofera un pic de timp liber, abia se dezmeticeste putin ca intra din nou in ritmul greoi ce apasa pe fiecare din miscarile sale obositoare. Un fel de amagire pentru a putea sta sub apa inca 50 de secunde agitate.
Si tot acest submarin galben in care ne aflam nu poate fi miscat cu adevarat decat impreuna.
Perseverenta este intotdeauna invingatoare, insa nu pot sa nu ma gandesc la cat de bine se leaga aceste cuvinte de altele spuse de un scriitor preferat mie: ,,nu putem lupta cu adevarat pentru visele noastre, decat atunci cand putem sa ne lipsim de ele”.
Cand inveti de la cei mai buni, ti-ai schimbat viata in trei secunde; iar eu nu ma pot schimba, pana nu cred din nou in miracole. De aceea, macar pentru o scurta vreme, am sa dansez fara sa mai dau alte explicatii, si am sa citesc poezii pe care nu le crede nimeni. Mai usor este sa crezi un dansator decat un poet.

Buc., 26.02.2017,
M.I.

Apropo, wordpress imi arata ca astazi s-au facut noua ani de cand mi-am inregistrat blog la ei. Nu stiam, poate de aceea am si scris articolul acesta. Sa sarbatorim, zic.:)

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: