bani vs. prieteni

Mai 16, 2010 at 6:48 pm (Uncategorized)

Gasiti povestea aceasta pe blogul lui Paulo Coelho, publicata pe o data aproximativa de 17 mai 2010:

Un om bate la usa prietenului sau pentru a-i cere un ajutor in bani. Prietenul vede ca nu are cat ii cere, dar se imprumuta la vecini. Dupa ce pleaca primul prieten, nevasta celui de-al doilea il gaseste pe acesta plangand. „De ce plangi, il intreaba ea, plangi pentru ca nu ai cu ce plati inapoi vecinilor?”. „Nu, raspunde el, plang pentru ca e un prieten pe care il plac foarte mult si a trebuit sa vina sa bata la usa, ca sa stiu ca este in nevoie”.

Intr-un volum mic scris de Arthur Schopenhauer, intitulat Viata, Amorul si Moartea, gasiti in josul paginii cu nr-ul 31, in traducere romaneasca, urmatoarea fraza:

„Iti pierzi usor un prieten, dandu-i bani, decat daca nu-i dai. Acela care nu-l recunoaste pe drac decat dupa coarnele sale, ori pe nebun dupa clopotei, va fi adesea sub biciul lor.”

Stiu ca Paulo Coleho ne incurajeaza sa facem mici lucruri pentru cei apropiati noua, ca de exemplu sa dam telefon celui care se simte singur, o mica suma de bani celui in nevoie, si oricare alte lucruri ce pot crea o stare de bine – sau uneori chiar schimba viata cuiva (atat timp cat ne simtim confortabil si nu avem nimic de pierdut). Totusi, sa nu dam deoparte nici subtilitatea lui Schopenhauer in privinta prietenie si a banilor.

Acum, daca va luati exemplu un prieten bun sau doi, voi ce credeti ca ar trebui sa facem daca ne-am afla intr-una din cele doua situatii ?

Legătură permanentă Lasă un comentariu

Un pic despre moarte

Mai 16, 2010 at 6:31 pm (Uncategorized)

Cand nu erai decat un sâmbur
In sânul cald al Mamei tale..
(Din cea de a sase sute treisprezecea noapte)

Nu stiu exact, sunt putin aiurit, atata tot. Complic lucrurile simple. Ma cam storc de energie fara sa o folosesc intr-un scop anume, fara sa o concentrez prea bine.  Nu spun ca iar am ganduri negre, nu am. As vrea sa ma golesc de tot, sa o iau ca si cum ar fi de la capat. Vreau sa ma reintorc la mine, H.G.  Spune-mi, tu te complici? Vorbesc ca de lucruri abstracte. „La naiba” cu intelectualitatea si cu prostia ! Multumesc, vad ca asculti ce spun. Daca te-ai fi plans si tu, inseamna ca nu m-ai fi ascultat.

Chinezii folosesc acelasi cuvant pentru criza, dar si pentru ocazie – e tot una pentru ei. Si pentru noi, romanii, „un sut in fund, un pas inainte”. Uneori mi se pare si mie ca fiind un drum fara capat, merg asa in nestire, nu imi pare a fi nimic bine definit. Fac lucuri fara sa imi doresc neaparat si, totusi, se intampla. Nu stiu de ce, dar un scop trebuie sa fie. Ce-as mai trage un somn vesnic! E poate singura noastra salvare. Si, ciudat, asta ar trebui sa ne faca sa traim cat mai mult, fiecare clipa.

E salvarea noastra, nu putem trai la nesfarsit, uita-te la noi. Putem? Nu, in schimb putem sa ne bucuram de cat ne e dat sa traim tocmai pentru ca stim ca intr-o zi o sa fim salvati. Si o sa ma apuc sa visez pe branci propria mea salvare. Poate nu o vezi ca pe o salvare, sau poate ca da, daca vine pe la 100 de ani, dupa ce te-ai saturat de trait. Si tot nu crezi ca te-ai putea satura. Ai mai putea adauga ceva, in felul asta. Salvarea cea mai buna poate e atunci cand simtim ca nu ne mai saturam de viata. E poate momentul cel mai potrivit. Crezi ca e prea tragic? Mie imi pare o moarte tare frumoasa.

Merita sa luptam pentru o asa salvare. Sa lupti sa-ti traiesti viata pana-n maduva oaselor, ca sa poti muri linistit, cum se spune. Senin..

Crezi ca eu vad viata ca pe o necesitate pentru o salvare finala (moartea), adica trebuie sa muncesc din greu pentru a obtine un premiu sau trebuie sa traiesc ca sa obtin moartea? Nu vorbesc astfel, stiu ca viata este un cadou de care ne bucuram numai daca stim sa apreciem.

Daca as avea 5 vieti, as lua-o mai incet si mai sigur pe mine. Daca as avea numai juma de viata, as fi prea grabit si as incerca sa grabesc lucrurile sa se intample. Nu vad moartea ca pe un cadou al luptei pentru viata (daca n-am fi purtat intreaga discutie asa cum am purtat-o, acum ar fi parut foarte paradoxala aceasta propozitie). Ci ca pe o salvare. Intr-un anumit fel, toate lucrurile se repeta, ca intr-un lung sir de efecte si cauze. O experienta traita cu un alt om nu se mai repeta. Dar cand suntem singuri, in liniste, vedem ca nu mai avem ce altceva face. Viata e ca razboiul, moartea e ca pacea. Fie-ti munca lupta si pacea izbanda! Uita-te la Coloana asta, ce vezi?

„Trebuie sa urci cat mai sus ca sa poti vedea cat mai departe.” Cand muncim, nu muncim pentru roade. Daca ne uitam la roade, lenevim. Altfel spus, murim inca din timpul vietii. Brancusi vroia sa mai faca o opera de arta, un fel de templu in India. Il terminase in mintea lui deja, dar nu l-a facut. A simtit ca ceea ce facuse la Coloana, e tot, absolut tot. Si dupa Coloana, n-a putut sa urmeze decat tacere. Tacerea e mai mare decat orice zgomot. Linistea e mai adanca decat orice sunet. La fel este si moartea: o uitare, o anulare totala, o salvare, numai ca nu o intelegem cum trebuie. Poate ca ai auzit de anumiti filosofi ce sustineau moartea ca fiind o implinire totala. E putin incomplet spus, dar nu gresit. Ar trebui sa avem constiinta mortii pe tot parcursul vietii, nu cu teama. E o dualitate creativa, productiva. Asa nu ne plangem ca murim, nici ca traim. Modul in care o privim, ne poate da mai mult curaj decat avem nevoie ca sa depasim crize. Dam tot ce putem , ca si cum ar putea fi ultima batalie. O oportunitate de a ne dovedi puternici.

Cred ca atata timp cat repectam fiecare lucru la adevarata lui valoare, nu ne poate face niciun rau. Totul curge, acceptam schimbarea. Nu mai incercam sa controlam lucrurile, tocmai pentru ca lucrurile trebuie sa treaca.. Moartea devine deja prietena, in mod intim, secret. Multumesc ca m-ai ascultat si, mai ales, ca m-ai facut de fapt sa scriu ca sa gandesc toate lucrurile astea acum.

Legătură permanentă Lasă un comentariu