dorinta si-ntristare

august 14, 2008 at 9:14 pm (Uncategorized)

Daca inchidem ochii, nu mai vedem nimic. Nimic nu mai exista. De auzit, insa, auzim cel putin la fel de bine ca atunci cand vedeam. Nu e oare de ajuns?


Sa presupunem ca ne uitam la o uimitoare apa linistita cu o puternica nuanta de culoare albastra pe care cade o picatura de nu stiu unde. Ce este mai important, apa minunata sau faptul ca o putem vedea? Aceeasi intrebare si pentru auz; faptul ca formeaza niste concentrice perfecte sau ca ne este dat sa le auzim undele cu ajutorul carora se formeaza cercurile?

Vreau sa traiesc singur. Singur cu singura luna, singur cu campia plina de nori albi, sa alerg singur prin apa limpede si sa ma bucur de soare. Vreau sa traiesc singur. Si sa ma bucur de tot ce-mi este daruit. Multe din tot ceea ce am vrut si mi-am dorit, pana acum, mi s-au implinit; insa acest lucru nu…

Nu pot trai decat cu ceilalti, prin ceilalti imi caut puterea sa merg mai departe… de ce trebuie sa am nevoie de altii? De ce trebuie sa am atentia lor ca sa pot rataci cu sufletul liber, si nu cu el prins in iad? Unde-mi e gradina si pactul, cu propriu-mi inger, cu-a ei cautare?

Vreau sa aud apa cum curge.

Reclame

3 comentarii

  1. JustASmile said,

    Daca inchidem ochii, nu mai vedem nimic, in schimb exista, toate continua sa existe, ca un strigat de ajutor ( care fie e auzit, fie nu, iar daca nu e auzit, nu inseamna ca nu exista, inseamna doar ca nu a gasit urechea potrivita careia sa ii sopteasca durerea ).

    Durerea nu dispare cand inchidem ochii, iubirea nu dispare cand inchidem ochii, nu dispare nimic, ramane totul la locul sau, tot ce se schimba se schimba in noi.

    Un simt nu este mai important decat celalalt, fiecare are rolul sau, iar celui care ii lipseste un anumit simt, i se imbunatatesc celelalte, oarecum cele care raman il substituie pe cel care a plecat, astfel incat de multe ori vedem cu mainile, cu urechile si cateodata cand povara este prea mare pentru simturi, apelam la suflet, vedem chiar si cu sufletul.

    Pana la urma, traim singuri ( numai ca suportam povara singuratatii si astfel ne intindem bratele spre omul cu care am putea sa ne impartim singuratatea ). Daca noi alegem sau nu sa ne apropiem de oameni, e alegerea noastra, un scriitor iubitor de cuvinte si iubit de oameni spunea ca a te retrage in „grota” ta este oarecum o dovada de egoism, astfel incat ar trebui sa zambesti pentru ca poti sa te imparti cu toti cei care conteaza din jurul tau.
    Te poti bucura si nefiind singur de tot ceea ce iti este daruit.

    Oamenii ti-au fost daruiti, bucura-te de ei.

  2. DizZy said,

    oamenii au fost facuti pentru a trai impreuna…pentru a ne ajuta..pentru a ne dezvolta impreuna…pentru a impartii cele mai frumoase momente…cum ar fi sa te uiti la apa calma si pura si sa fie o pers langa tine care sa iti impartaseasca momentul…suntem facuti sa avem nevoie unul d altul…lumea din jur ne face sa traim sa exploram…ne da un motiv la viatza…un sens pentru care suntem…
    cel putin asa consider eu…

  3. ilipili said,

    Comentariile voastre mi-au tinut de cald, dorinta si-ntristarea aprinse, mult timp n-am scris nimic inapoi aici, nici cand mai treceam din cand in cand.

    un lucru la JustASmile: „Un simt nu este mai important decat celalalt”, nici eu nu am zis asta. 🙂

    Prin ce ati scris , ma completati, chiar daca ar fi un subiect cu multe de zis, multumesc.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: