Din departări umila dragoste oarbă pălită-n noapte

iunie 29, 2008 at 4:33 pm (Uncategorized)

(poza imprumutata de la V.)

Inainte să dorm am stins luminile,
am căzut in genunchi rostind uşor gândurile ;
m-am rugat c-o rugăciune
spusă numai pentru tine.
Am uitat cât de nefericit sunt
am uitat că mai sunt şi alţii pe pământ.
M-am umplut de-ngrijorare,
ştiind că şi tu porţi o parte din nefericire,
şi-am adormit cu ele,
cu grijurile mele.
Am visat o vagă lume făcută din cuvinte puţine,
am inconjurat chipuri cunoscute
ori eu eram inconjurat de ele
invăţând să duc cu mine mai departe “tradiţia”
—şi am murit—.
Apoi am “renăscut”;
din mine cu greu imi aduceam aminte,
dar ştiam cuvântul “trebuinţă”
(un mod de-a folosi un lucru
—Cum? Cu trebuinţă—)
ce-l foloseam in “bătălie”.
Un cost mult prea ridicat să pot lupta
pe care il plăteam doar cu placere.
Şi mi-am amintit de mine in jumătatea dimineţii
un alt eu, tot eu, puţin schimbat
cu gândul către tine (gând ce nu-i uitat),
nedumerit şi gânditor cu capu-n mâini am stat.
Mi se făcuse mare dor, in vis nu te-am visat.

Cuvintele dintre ghilimele sunt cuvintele amintite din visul de azi-noapte.


Reclame

11 comentarii

  1. iulia said,

    „Am uitat ca mai sunt si altii pe pamant”, cred ca uneori e mai bine sa uitam caci riscam sa le dedicam lor viata noastra… Mi-ai mai furat un zambet 😛

  2. ilipili said,

    Oare cum sa-mpartim iubirea in mod cinstit? Si daca e prea putina, oare ce mai impartim? Nu stiu cum se masoara sau daca se poate intampla si un lucru ca acesta. Mie imi pare imposibil. Probabil ca aceeasi sa se reflecte in mai multe chipuri. Dar asta e un pic alta poveste si nu se cuvine sa ma intind la scris acum. Deja am scris mai mult decat trebuie.
    Intr-adevar, e bine ca uneori sa mai si uitam de lume, dar asta atunci cand uitam prea mult de noi, si sa ne aducem aminte ca avem propria noastra cale de urmat.
    Paradoxal, am sa citez ceva din Sabato si din memoria mea(sper sa nu gresesc prea mult): „sa te intalnesti cu tine insuti inseamna sa travesezi lumi, oameni si universuri”.

    Poate ca visul meu e sa ma intalnesc un hot cinstit… 🙂

  3. iulia said,

    Poate ca nu ar trebui sa intreb asta, dar de ce nu ai postat un id aici, pe blog?

  4. thejackofdiamonds said,

    se intampla sa ma trezesc zambind dimineata, gandindu-ma la ce am visat, dar dupa cateva minute realizez ca nu mi pot aminti…..

    pe curand.

  5. thejackofdiamonds said,

    as putea sa te rog ceva? am postat un portret in creion….ultima mea lucrare. Mi-ar placea sa o critici. Multumesc.

    pe curand : )

  6. theshapeoflife said,

    putem oare sa uitam de lume? pentru ca intr-un fel, noi suntem lumea, sau cel putin o parte din ea…cred ne putem amagi ca suntem singuri, in fericirea sau in tristetea noastra, dar de fapt nu suntem… asta imi aminteste de o fraza care mi-a placut : „happiness – only real when shared” 😉

  7. ilipili said,

    @ iulia: nu m-am gandit aproape niciodata la asta. 🙂

    @ The Jack’o D: visele (din noapte) fac parte ca dintr-o alta lume, ele pot fi emanate de tine, create din tine. De obicei sunt personale, dar pot fi si comune.
    Am fost cam ocupat in ultima vreme; imi plac desenele si picturile asa ca am sa ma uit acum la desenul tau, dar nu iti promit ca am sa-l critic. 😛

    @ theshapeoflife: fiecare dintre noi e cum nu se poate mai singur si face parte din lume, insa ceilalti exista datorita unei intamplari: „Dumnezeu a facut lumea dintr-o singura suflare, iar la sfarsitul acelei zile obositoare si-a dat seama ca ceva lipseste. Nu a fost nimeni care sa treaca pe langa El si sa-i dea un pahar cu apa.”

  8. Olguta said,

    ,,Şi mi-am amintit de mine in jumătatea dimineţii
    un alt eu, tot eu, puţin schimbat
    ………………
    Cuvintele dintre ghilimele sunt cuvintele amintite din visul de azi-noapte.,,

    asta am retinut…mai mixeaza titlu ala..

  9. ilipili said,

    Da, sa traiti Dj Olguta! 😛
    Ai dreptate, e foarte lung titlul si destul de complicat; am incercat sa cuprind doua versuri din Shakespeare in el care se leaga de-a mea poezie. Eu nu imi recitesc poeziile, ceea ce ma face sa le cam uit. Daca vrei sa ma ajuti, esti libera sa incerci.
    Multam. 🙂

  10. Erika said,

    am ajuns cu leapsa la tine, intra pe blogul meu 😛

  11. ilipili said,

    Am sa intru, Erika, sa vad despre ce leapsa e vorba; multumesc. 🙂

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: