‘fear of the dark’

martie 30, 2008 at 8:38 pm (din zi in zi in cate-o zi, Uncategorized)

And when the biggest enemy of a man is the fear of himself…
photo-0261.jpg

Acum cateva seri, nu mai tin minte a cata din urma era, terminam de scris o evaluare a invatarii mele de la unele intalniri la care participasem in ultimele luni. Imaginile imi zburau prin minte incercand sa storc orice amintire importanta si ceea ce invatasem din ea. Dar toate trecusera. Mintea imi ajunsese din greseala mai departe, mult mai departe decat mi-as fii dorit.
Mai aveam de citit dintr-o carte pe care o intrerupsesem, unde ajunsesem la o stare de a crede ca exista mai multe lumi, ci nu doar una. Doua, trei, poate zeci…toate paralele. Fiecare lume din astea are una sau mai multe dimensiuni diferite fata de cea pe care o cunoastem cu totii. Timpul…timpul nu mai exista acolo sau era, dar avea alta masura. As fii putut pleca intr-acolo sa stau o noapte(sau ce era ea) intreaga si sa ma intorc inapoi in aceeasi clipa cand ma suceam pe spate in timp ce dormeam.

Inainte de a face acest lucru, la miezul noptii, ascultam o muzica batrana, atragatoare, lenta si profunda, o muzica ce rasuna in mai multe timpuri si universuri(lucru ce mi-a fost confirmat). Ma gandeam la acele amintiri la care ajunsesem, amintiri vechi ce nu mai imi erau necesare, amintiri ce trebuia sa le infrunt odata si-odata pentru totdeauna.

Incredibil cum frica il cuprinde mai usor pe om decat orice altceva, chiar si decat emotia si visele – pentru care e nevoie de ceva imaginatie, dar care poate fi infranta in orice moment.

Dormeam. Inainte sa ma asez in pat cu lumina stinsa, am stat in genunchi ca de obicei si ma gandeam in acel timp la spirite, forme care ma inspaimantau doar pentru faptul ca erau dincolo de ratiune, necunoscute, si cunoscute in acelasi timp. Era de fapt simpla mea imaginatie. Lucrurile din jur pareau a se misca, vantul care tira o cutie de plastic pe cimentul de afara parca era manuit de o alta forta. Simteam o presiune de parca zeci de fiinte ma inconjurau si aruncau spre mine o privire solida. Emotiile erau solide; m-am speriat imediat si m-am varat, la fel de repede, sub plapuma.

Nu stiu cat era ceasul cand langa mine simteam o alta prezenta, una inselator de singura, intunecata, ma tragea spre a-i da socoteala de cele facute. Hei, tu cine dracu esti? Nu mai erau acele spirite care abia daca isi dadeau seama ca erau intr-o alta lume. Imi ia una din maini si o trage spre exterior, apoi si pe cealalta, mi-e frica. Groaznic de frica. Incerc sa tip si nu pot (eram constient de faptul ca stateam in pat si nu ma puteam misca) si deodata, un tiuit puternic se aude in capul meu; inca unul si mai tare(si imediat imi amintesc ca au fost persoane din familia mea care povesteau ca li se intampla sa auda la fel dupa care au murit, ceea ce ma inspaimanta mai tare), in timp ce spatele meu se deplasa usor spre perete fara a-l putea controla. Reusesc sa tip pana la urma, dar nici macar pe jumatate, fiind un tipat de las. Mi-era teama sa nu auda parintii mei -care dormeau in alta camera- a mea voce, chiar daca usa era inchisa(o usa care reusea sa ma ingrozeazsca mai rau). Frica aproape ca invinsese. Oare erau ultimele mele momente de pe lumea pe care o cunosteam catusi de putin mai mult in comparatie cu cealalta? Asa trebuia sa fie?

Ma simt incoltit, fara scapare, fara speranta..nu pot sa ma trezesc, sunt blocat pe poarta dintre doua lumi sau mai multe. Ce pot sa fac?, sa ma opresc aici? pare destul de periculos sa fac asta, iar „fantoma asta” nu ma lasa in pace. Ma asez in genunchi(dar nu si fizic) si cer ajutor. …

fiinte/umbre/fantasme imi apar in fata si ma intaresc cu cuvintele lor salvatoare…ma linistesc si imi dau seama ca nimeni si nimic nu imi poate face vreun rau, decat daca ii/le dau voie ori.. eu insumi.

Frica de suferinta e mai rea decat suferinta insasi. Uneori e bine sa suferim, alteori suferim fara un motiv anume. Mie insa, mi-era teama de judecata, de pedeapsa, de greseli. Dar toate aceste griji trecusera acum, iar eu am reusit sa dorm in timpul care mai ramasese pana sa apara dimineata.

„Somnul e ruda cu moartea” spunea Vergilius in Aeneis. Daca e asa, inseamna ca noi nu dormim niciodata de fapt, ci doar ne plimbam pe alte taramuri.

M-am trezit obosit si plin de ganduri. Usor usor ma indepartam de ele cand ajungeam sa fac parte iarasi din rutina scolara(daca o pot exprima asa), apoi pe la centru(cred, nu mai imi amintesc exact) si in final, am ajuns acasa(mereu ajung acasa) iar dupa cateva zile a discparut aproape complet. Acum, nici nu mai cred cele intamplate. Posibil a fost un vis, un cosmar, probabil o lupta psihologica cu mine insumi, cu partea mea intunecata, sau poate doar o simpla iluzie, poate ca(cine stie) nici nu a existat. Mai degraba cred ca eu imi inchipui -ca acum cateva zile in urma- mi-am inchipuit toate astea.

Reclame

2 comentarii

  1. theshapeoflife said,

    sunt de acord ca mai mare e frica de suferinta decat suferinta in sine; si eu trec prin asta adesea si se pare ca nu e de auns sa stii, trebuie sa si actionezi daca vrei sa schimbi ceva la tine.
    nu stiu daca iti poate spune cineva daca ce ti s-a intamplat a fost vis sau nu, dar gandeste-te ca tu iti creezi realitatea prin gandurile tale, asa ca totul poate fi realitate sau o simpla iluzie…

  2. ilipili said,

    Unul din lucrurile in care cred e faptul ca Drumul poate fi asemanat cu orice tine de inchipuirea omeneasca, dar numai daca reusim sa trecem prin aceasta inchipuire fara a ne lasa inselati; presupun ca actiunea care schimba, la care te referi, este tocmai aceasta trecere.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: