cefacoamenii’s Weblog

(poza imprumutata de la V.)

Inainte să dorm am stins luminile,
am căzut in genunchi rostind uşor gândurile ;
m-am rugat c-o rugăciune
spusă numai pentru tine.
Am uitat cât de nefericit sunt
am uitat că mai sunt şi alţii pe pământ.
M-am umplut de-ngrijorare,
ştiind că şi tu porţi o parte din nefericire,
şi-am adormit cu ele,
cu grijurile mele.
Am visat o vagă lume făcută din cuvinte puţine,
am inconjurat chipuri cunoscute
ori eu eram inconjurat de ele
invăţând să duc cu mine mai departe “tradiţia”
—şi am murit—.
Apoi am “renăscut”;
din mine cu greu imi aduceam aminte,
dar ştiam cuvântul “trebuinţă”
(un mod de-a folosi un lucru
—Cum? Cu trebuinţă—)
ce-l foloseam in “bătălie”.
Un cost mult prea ridicat să pot lupta
pe care il plăteam doar cu placere.
Şi mi-am amintit de mine in jumătatea dimineţii
un alt eu, tot eu, puţin schimbat
cu gândul către tine (gând ce nu-i uitat),
nedumerit şi gânditor cu capu-n mâini am stat.
Mi se făcuse mare dor, in vis nu te-am visat.

Cuvintele dintre ghilimele sunt cuvintele amintite din visul de azi-noapte.

(Multumesc unei anume persoane pentru aceasta poza )

vacanta, vacanta, vancanta
de mult nu m-am mai bucurat
vacanta, vacanta, vacanta
copil ce-am fost am uitat
speranta, speranta, speranta
in timp am devenit barbat
si viata, si viata, si viata
de mult iti amintesti de ea?
vacanta, speranta si viata
noi cand traim ce nu stim?
a fi sau nu cu shakespeare
pe care de mult tot citim
si moartea si visul si noaptea
e timpul sa iesi din spatiu
ca moartea, prietena, ne-asteapta de-o viata
-ntr-o clipa din noaptea
in care dam mana cu ea.
vacanta vacanta vacanta
tu da-ne speranta de viata,
eu sunt sau nu,
de mult nu m-am mai bucurat asa.

Irinei.

“Un bibliotecar cu ochelari cenusii l-a intrebat: Ce cautati?
Hladick i-a raspuns: Il caut pe Dumnezeu.
Bibliotecarul i-a replicat: Dumnezeu se afla intr-una din literele dintr-una din paginile unuia dintre cele patru sute de mii de volume din Clementinum. Parintii mei si parintii parintilor mei au cautat acesta litera; eu am orbit cautand-o.”

Borges: Miracolul Secret din volumul Artificii.

Exista o carte citita de multi oameni in lume, o carte care schimba vieti si te indeamna sa visezi. Sunt multe lucruri pe care nu le cunoastem si, totusi, ne influenteaza intr-o mai mica sau mai mare masura. Carti, sunt multe. Enorm de multe, poate o infinitate de povesti spuse si nespuse, citite si necitite. In schimb, cautam una anume, pe cea care se leaga atat de mult de povestea nefericirii noastre incat ne dovedeste anularea acesteia. Odata intalnita, nu vei mai avea nevoie de alta; e ca si cum ar fi pentru noi singura carte din lume. Iti va face placere sa o recitesti si vezi ca este foarte interesant de fiecare data cand faci lucrul acesta. Nu imi pot explica cum, dar o astfel de carte este Alchimistul scrisa(terminata) de Paulo Coelho pe 29 mai 1988.

P.S.: Daca nu ma insel, astazi este ziua unui (daca pot sa-l numesc asa, ori daca indraznesc) prieten, un oarecare sau anume Cosmin. La multi ani, chiar daca nu citeste aceste randuri.

“Este de ajuns o singura repetitie pentru
a vedea ca timpul este o inselaciune..”

poza luata de pe google images cu cuvintele cheie ‘ venice mask’

Ieri seara am fost la o petrecere speciala, la un banquet. Au fost aproape saizeci de elevi si doua zeci si ceva de profesori cu directori si dirigintele celor doua clase organizatoare. Am sa incerc sa fiu cat mai scurt, atat necesar cat sa pot ajunge la subiect. Baietii la costume, fetele foarte bine aranjate astfel incat totul a fost frumos si ne-am distrat. Am organizat cate ceva cum ar fi o proba de dans(eu si cu draga mea profesoara de filosofie am fost numiti a fi buni la categoria blues:D), karaoke si un discurs foarte frumos realizat in stil licean de o fata de la clasa cealalta mai sa imi dea lacrimile(dar eu m-am abtinut, un coleg de-al meu nu a putut face asta). Dansam impreuna cu fete, profesoare si in grup diverse stiluri de dans, vorbeam si ne cream o noua legatura intre noi in ciuda scolii si a felului de a invata acolo. Imi aduceam aminte de banquet-ul din clasa a opta, de cand eram un pusti. Imi aduceam aminte de seara cand mi-am pus rusinea deoparte si am pus ochii pe o fata frumoasa, sau ea a pus ochii pe mine -nu mai stiu- (aici e un lucru foarte interesant, e acea frumusete profund reflectata in doua universuri diferite) si ne-am iubit ca doi copii, iar la sfarsitul acelui banquet am condus-o acasa. Spre surprinderea mea toti baietii ma priveau ca pe un adevarat barbat. Acel fapt a durat pana a doua zi, cand ieseam in public si mi-era rusine de mine. Eram unul dintre putinii care aveau o prietena, iar eu, cine eram eu sa iubesc o fata, cine eram sa o iubesc pe Georgiana? Am mai intalnit-o la sfarsitul examenelor de atunci, cand eram fericiti amandoi ca le luasem asa cum ne dorisem noi. Apoi, a venit liceul si, prin clasa a zecea, isi facuse un prieten pe care l-a iubit si il iubeste si acum. Atunci mi s-au redeschis ochii asupra ei. O buna colega de clasa de-a mea era prietena cu ea si, tocmai atunci, mi-a spus ca fusesem iubit fara ca eu sa-mi dau seama de aceeasi persoana. Si eu o iubeam, dar era prea tarziu.

La banquet-ul de aseara am uitat de mine si am facut cam ce era necesar sa fac: am creat o noua legatura intre elevi si profesori si ne-am luat ramas bun intr-un mod placut; am facut aproape totul, mai putin faptul sa dansez un blues si, chiar daca era cu prietenul ei acolo(care e un tip tare de treaba pe care il respect), sa-i spun la ureche cel putin toate aceste lucruri -celei care s-a implicat, cred eu, cel mai mult la organizarea serii, celei care a tinut placutul si, destul de greul, discurs; celei pe care o priveam mai mult pe ascuns- Gerogianei.

Multumesc celei careia ii place ca lumea sa zambeasca si face lucrurile care ii plac, multumesc Anei pentru aceasta leapsa.

(pre)nume: iliuta

zis si: ilipili

prioritate: sa eliberez un prieten care nu se afla in aceasta lume

primul motto care iti trece prin minte: putem schimba trecutul si viitorul

defect principal: sunt inca mort

ce ascult acum: titiitul masinilor de pe strada(probabil o mica nunta, nu sunt sigur -mult mai scurt decat de obicei)

“dimineata” este pentru mine: lake of tears - the homecoming

Iar aici sunt versurile.

trei lucruri pe care le urasc: plictiseala, gandurile perverse si amintirile

trei lucruri pe care le iubesc: curajul, faţa(partea) feminina si scrisul(aici poate fi si scrisul nescris inca)

citat preferat:

“I’m looking for the face I had
Before the world was made.”

Yeats: The winding stair

(nu stiu cui apartin aceste randuri, dar pot sa va spun ca le-am citit in Biografia lui Tadeo Isidoro Cruz -din ‘Moartea si Busola’- lui Jorge Luis Borges)

cartea cel mai mult aproapiata de mine in acest moment: Matematica Formule si notiuni generale clasele IX-XII -glumesc-:P. Hmmm, aici nu prea cred ca inteleg ce vrea sa spuna. Presupun, totusi, ca este acea carte oarecum preferata, potrivita mie in acest moment(si includ in categoria asta chiar si acea carte care e partial sau deloc citita, nu numai aceea terminata de la cap la coada).

Cele o suta de Cânturi ce compun Divina comedie a lui Dante cred ca este potrivita acestei categorii, o carte primita de la indrumatoarea mea, persoana care mi-a fost un mentor incredibil de surprinzator, o lunga -si oarecum intrerupta- perioada de timp(cred ca m-a insotit pe-a mea cale aproape doi ani). Acum, insa, simt ca am pierdut-o, cred ca i-am pierdut increderea(ca-s mai idiot de fel). Stau singur cu cartea care, in schimb, mi-a ramas :). Putere si onoare pentru ca “all thing must pass”(suna intr-o melodie a celor de la lake of tears). Cartea a fost scrisa potrivit promisiunii lui Dante(facuta dinainte de a scri-o) de a uni cerul cu pamantul(sau cerul si pamantul, nu mai imi amintesc exact).

cui dau mai departe pleapspa: nu cunosc foarte multe persoane cu blog, iar majoritatea au primit deja aceasta de la Just A Smile. Mi-a mai ramas, insa, o singura persoana careia i-am trimis o leapsa mai de demult(pe vremea aia era prima leapsa din viata mea, acum e a doua:P), si careia ii mai trimit inca o data in speranta ca ar putea s-o onoreze. Erika, de vei putea/de vei vrea, te invit la Pleapspa. Multumesc.

Sper ca cele mai bune lucruri care se pot intampla zilele astea sa se intample celor mai dragi persoane cu blog:

Erika ( http://sowhy19.blogspot.com ),
Irina ( http://theshapeoflife.wordpress.com/ ),
Jack o’D.(scuza-mi prescurtarea - http://thejackofdiamonds.wordpress.com/ ),
Ana ( http://www.cafeavecsourire.blogspot.com/ ),
Ammelie ( http://ammelie.wordpress.com/ ),
dar si altora pe care nu le-am specificat aici,

cat si tuturor cititorilor pe care ii cunosc sau nu.

Un Paste Frumos, placut, linistit(!) in care sa va simtiti bine -mai impacati cu cei din jur si, mai ales, cu noi insine. Dar in acelasi timp, un Paste Provocator(!) care sa ne-aduca aminte ca suntem parte din aceasta lume si ca luptam pentru ceva. Un timp in care sa ne simtim demni si puternici recunoscandu-ne greselile (nu a da explicatii altora pentru ceea ce facem, ci a vedea mai atent) si indreptandu-ne spre o cale mai buna. Iertare celor din jur, iertare noua.

Va doresc un suras al vietii adevarat!

cu mult drag,
xxx.

Fotografie cautata pe google’s images cu cuvintele cheie “stone funeral” .

Si cand noaptea incepe sa se schimbe in intunericul unei alte nopti,
suntem martori la tot ce renaste intr-o lume cu o mie de nopti.
Si umbra a ceea ce suntem, caci dintr-un vis ne tragem toti.

E noaptea din noapte in noapte,
infinitul cand da de-a sa moarte,
de care nimeni nu scapa in noapte;

e moarte insa nu si sfarsit.

-                            pentru iulia.

(poza este imprumutata de la V. si a fost facuta din avion in timp ce zbura deasupra Turciei)

Multumesc frumos Irina (www.theshapeoflife.wordpress.com) pentru, cum ati spus mai multi, prima leapsa primita pana acum.

Am mai vazut pe alte blog-uri astfel de jocuri(diferite intre ele), dar nu imi dadeam seama cum se joaca. Parca si acum simt o oarecare nesiguranta.

Ramane sa onorez aceasta leapsa pentru a putea s-o trimit mai departe. Ramane sa imi scriu 8 ganduri pe care sa le arunc spre cer:

1. Stau incomod si ma doare spatele, am nevoie de aer de sub cerul liber, sa stau pe iarba si sa scriu mai departe ceea ce imi spune linistitul cartier in care locuiesc(de obicei nu imi spune nimic, dar sper ca intr-o zi o va face) sau sa privesc spre cer si sa imi arunc acolo, cel putin, cateva din gandurile..
2. fata de scoala(dar de ce astea -tocmai de scoala-, ma intreb!?): liceul e aproape si in curand ia sfarsit sau nu(el poate continua), dar eu sper sa da(ca o sa se incheie cat de curand). Depinde de ce aleg…sa merg la facultate, s-o iau pe alte cai, sa le fac pe toate? Dar cum ramane cu lucrurile in care cred? le pun deoparte, astea nu mai conteaza? In scoala nu conteaza pentru ca scoala insasi este un lucru in care nu cred. Si gandul meu piere zburand..
3. din moarte-un vis..

4. un vis care e vazut, acum, ca pe o amintire placuta…nu, nu se poate! visele nu mor niciodata. Cum sa fie ca o amintire? Lucrurile vin si trec, iar tot ce trece e substanta din care e facut timpul. Ce visez eu nu e vis, ci incapacitatea de a-mi urma visele. Visele au un timp alcatuit din alte substante decat cele trecute. Nu-i nimic, imi trece cu timpul; asa ca mai bine sa ma gandesc la ceva frumos..
5. Maine e ziua de nastere a lui Raluca, una dintre cele mai bune prietene din viata mea, si a pregatit o mica petrecere intr-un local din cartierul vecin celui de care povesteam mai devreme; o zi de nastere incredibil de frumoasa, o zi cantata poate nu de prea multi…dar frumos. Am pus aici un exemplu. Apropo de zile de nastere, astazi si-a facut loc si ziua sora-mii despre care am aflat ca de-acum are si inel de logodna. Ce repede trec anii ! Pentru asta…
6. va iubesc pe multi dintre voi ! pentru ca zambiti, sunteti open mind, entuziasmati, tristi, neputinciosi, visatori, puternici, onorabili, scriitori, dansatori… sau asa vad doar eu? nu cred ca mai are vreo importanta daca asa vad numai eu sau nu pentru ca..

7. din nou timpul trece si ma vad deja pe pragul dintre un matur si un copil. Risc mai putin ca inainte, fapt care ma intristeaza. Dar stihuri intelepte dintr-o carte a copiilor din noi(spun asta pentru ca se adreseaza direct imaginatiei noastre, ci nu ratiunii, cartea celor o mie si una de nopti) imi apar in minte, insa memoria slaba(in sfarsit memorie slaba -cu o valoare de nepretuit-, dar nu are loc intotdeauna) nu mi-a mai lasat decat un singur cuvant(ultim din prim vers), asa ca am sa imi permit sa deschid cartea si sa recitesc inca o data:

“Cind nu erai decat un simbur
In sinul cald al mamei tale,
In sinu-mi ti-am durat ursita
Si i-am menit un tilc si-o cale,
In rostul Cugetarii Mele
Si peste-a Plingerilor Vale.

Deci lasa-a vietii intamplare
Sa-si mearga drumul mai departe:
Nu poti sa-ntorci cararea care
Ti-a fost menita sa te poarte.
Iar cind se-abate peste tine
Napasta unor vremi desarte,
Tu lasa-i soartei tale grija
De-a te-drepta in alta parte.”

8. A venit deja randul celui de-al optulea gand al meu din seara asta in care scriu(si scriu datorita lepsei), fiind o seara mai utila decat altele(cel putin asa sper). Gandul meu ultim e sa aveti parte de multe momente in care sa zambiti, aveti incredere in voi, cadeti, visati, mergeti mai departe, faceti dragostea cu viata, cu ceilalti, impotriviti-va lucrurilor dragi(pentru o clipa) ca apoi sa le iubiti si mai mult. Nu e bine sa ne luam prea mult in serios, atata tot.

Nu stiu exact cui sa dau mai departe, dar stiu sigur ca mi-ar placea ca acesta leapsa sa mearga la o persoana al carei blog m-a facut sa fiu mai atent(poate sa zambesc mai mult ), o persoana careia i se spune ERIKA (www.sowhy19.blogspot.com).

Multumesc.

Astazi este ultima zi a primei luni de primavara care(cred ca) a fost destul de draguta cu multi oameni pana acum. Ma bucur intr-un fel , primavara inca nu s-a terminat, ba chiar mai avem doua luni din ea.

Motivul pentru care scriu, este de fapt a treia luna din an, cea in care dragonii dau socoteala cerurilor superioare. Astazi fiind ultima zi cand fac acest lucru(pe anul asta).

Povesti nemuritoare cu/despre dragoni se afla raspandite pe intregul pamant, dar din pacate pentru multi, sunt mai putin accesibile si cunoscute. De cand sunt mic, aceste fiinte ma fascineaza si sunt incredibile(cat se poate de propriu spus). Le vad ca pe niste luptatoare care sunt asa datorita faptului ca fac parte din lume. Am vazut un film in care dragonii, erau parte din inima oamenilor. Oameni plini de curaj zburau prin vazduh pentru a se lupta. Alte surse imi spun ca ei sunt in apa, in pamant, in aer si calatoresc dintr-un loc intr-altul pentru a duce pana la capat responsabilitatile ce le-au fost date. Se spune ca sunt peste tot..doar ca am incetat sa-i mai vedem pentru ca nu mai credem in ei.

Dragonii sunt asemanati deseori cu serpi mari si grosi acoperiti de solzi puternici si poarta aripi ce ii ajuta sa zboare. Desigur, pot fi diferiti.

Oare care era modul in care unii eroi luptau impreuna cu dragonii? Si care o fi una din cele mai frumoase povesti cu ei?

And when the biggest enemy of a man is the fear of himself…

Acum cateva seri, nu mai tin minte a cata din urma era, terminam de scris o evaluare a invatarii mele de la unele intalniri la care participasem in ultimele luni. Imaginile imi zburau prin minte incercand sa storc orice amintire importanta si ceea ce invatasem din ea. Dar toate trecusera. Mintea imi ajunsese din greseala mai departe, mult mai departe decat mi-as fii dorit.
Mai aveam de citit dintr-o carte pe care o intrerupsesem, unde ajunsesem la o stare de a crede ca exista mai multe lumi, ci nu doar una. Doua, trei, poate zeci…toate paralele. Fiecare lume din astea are una sau mai multe dimensiuni diferite fata de cea pe care o cunoastem cu totii. Timpul…timpul nu mai exista acolo sau era, dar avea alta masura. As fii putut pleca intr-acolo sa stau o noapte(sau ce era ea) intreaga si sa ma intorc inapoi in aceeasi clipa cand ma suceam pe spate in timp ce dormeam.

Inainte de a face acest lucru, la miezul noptii, ascultam o muzica batrana, atragatoare, lenta si profunda, o muzica ce rasuna in mai multe timpuri si universuri(lucru ce mi-a fost confirmat). Ma gandeam la acele amintiri la care ajunsesem, amintiri vechi ce nu mai imi erau necesare, amintiri ce trebuia sa le infrunt odata si-odata pentru totdeauna.

Incredibil cum frica il cuprinde mai usor pe om decat orice altceva, chiar si decat emotia si visele - pentru care e nevoie de ceva imaginatie, dar care poate fi infranta in orice moment.

Dormeam. Inainte sa ma asez in pat cu lumina stinsa, am stat in genunchi ca de obicei si ma gandeam in acel timp la spirite, forme care ma inspaimantau doar pentru faptul ca erau dincolo de ratiune, necunoscute, si cunoscute in acelasi timp. Era de fapt simpla mea imaginatie. Lucrurile din jur pareau a se misca, vantul care tira o cutie de plastic pe cimentul de afara parca era manuit de o alta forta. Simteam o presiune de parca zeci de fiinte ma inconjurau si aruncau spre mine o privire solida. Emotiile erau solide; m-am speriat imediat si m-am varat, la fel de repede, sub plapuma.

Nu stiu cat era ceasul cand langa mine simteam o alta prezenta, una inselator de singura, intunecata, ma tragea spre a-i da socoteala de cele facute. Hei, tu cine dracu esti? Nu mai erau acele spirite care abia daca isi dadeau seama ca erau intr-o alta lume. Imi ia una din maini si o trage spre exterior, apoi si pe cealalta, mi-e frica. Groaznic de frica. Incerc sa tip si nu pot (eram constient de faptul ca stateam in pat si nu ma puteam misca) si deodata, un tiuit puternic se aude in capul meu; inca unul si mai tare(si imediat imi amintesc ca au fost persoane din familia mea care povesteau ca li se intampla sa auda la fel dupa care au murit, ceea ce ma inspaimanta mai tare), in timp ce spatele meu se deplasa usor spre perete fara a-l putea controla. Reusesc sa tip pana la urma, dar nici macar pe jumatate, fiind un tipat de las. Mi-era teama sa nu auda parintii mei -care dormeau in alta camera- a mea voce, chiar daca usa era inchisa(o usa care reusea sa ma ingrozeazsca mai rau). Frica aproape ca invinsese. Oare erau ultimele mele momente de pe lumea pe care o cunosteam catusi de putin mai mult in comparatie cu cealalta? Asa trebuia sa fie?

Ma simt incoltit, fara scapare, fara speranta..nu pot sa ma trezesc, sunt blocat pe poarta dintre doua lumi sau mai multe. Ce pot sa fac?, sa ma opresc aici? pare destul de periculos sa fac asta, iar “fantoma asta” nu ma lasa in pace. Ma asez in genunchi(dar nu si fizic) si cer ajutor. …

fiinte/umbre/fantasme imi apar in fata si ma intaresc cu cuvintele lor salvatoare…ma linistesc si imi dau seama ca nimeni si nimic nu imi poate face vreun rau, decat daca ii/le dau voie ori.. eu insumi.

Frica de suferinta e mai rea decat suferinta insasi. Uneori e bine sa suferim, alteori suferim fara un motiv anume. Mie insa, mi-era teama de judecata, de pedeapsa, de greseli. Dar toate aceste griji trecusera acum, iar eu am reusit sa dorm in timpul care mai ramasese pana sa apara dimineata.

“Somnul e ruda cu moartea” spunea Vergilius in Aeneis. Daca e asa, inseamna ca noi nu dormim niciodata de fapt, ci doar ne plimbam pe alte taramuri.

M-am trezit obosit si plin de ganduri. Usor usor ma indepartam de ele cand ajungeam sa fac parte iarasi din rutina scolara(daca o pot exprima asa), apoi pe la centru(cred, nu mai imi amintesc exact) si in final, am ajuns acasa(mereu ajung acasa) iar dupa cateva zile a discparut aproape complet. Acum, nici nu mai cred cele intamplate. Posibil a fost un vis, un cosmar, probabil o lupta psihologica cu mine insumi, cu partea mea intunecata, sau poate doar o simpla iluzie, poate ca(cine stie) nici nu a existat. Mai degraba cred ca eu imi inchipui -ca acum cateva zile in urma- mi-am inchipuit toate astea.